Și corporatiștii fug (de ei însiși)

La prima tinerețe corporatistul abia așteaptă weekend-ul. Vineri și / sau sâmbătă seara sunt climaxul mult așteptat toată săptămâna. Cocktail-urile, socializarea și matrimonialele pe cardul de credit în cluburi suprasaturate îi vor menține silueta slim fit tot restul săptămânii. Story-urile de Insta, făcute cu ultimul iPhone (luat tot pe credit), țin (și) de foame!

La a doua tinerețe, corporatistul se teme de weekend-uri. Acasă îl așteaptă fie o colegă de apartament cu care nu mai are nimic în comun de mai multă vreme, fie o cameră goală, din care a dispărut până și parfumul ei, incomodă din cauza semnelor retorice de întrebare legate de împlinirea simțită în timpul overtime-ului.

Corporatistul de orice vârstă evită să rămână singur cu el însuși. La tinerețe caută experiențe care să îl valideze sexual, emoțional și intelectual. Ulterior, caută experiențe care să îl facă să uite cine este, unde a ajuns și, mai ales, încotro se îndreaptă. Sportul, alcoolul, drumețiile, incursiunile pe Tinder, ba chiar și lecturile, sunt menite să îl facă să evadeze din universul ratelor și facturilor de tot felul, în care singurele punctele de reper rămân blazarea și evitarea creativă a gândurilor legate de anotimpurile reci ale vieții.  

E nevoie de șocuri consistente, de adevărate momente de cumpănă, pentru ca un corporatist să aibă curajul de a se privi în oglindă și a face pace cu el. Să accepte că nu este perfect, că s-a îngrășat un pic, a chelit mai mult, nu este manager și că visele tinereții nu coincid cu prezentul.

Privitul fără mânie în oglindă este prima zi din restul vieții de corporatist. Este momentul în care poate redescoperi lucruri care cândva îi făceau plăcere sau, dimpotrivă, poate încerca lucruri noi. Este momentul în care ochii lui vor reîncepe să vadă color, iar inima să simtă ceva. Este momentul în care, după multă vreme, el se va simți confortabil cu sine.

Fotografia care ilustrează acest material aparține lui theroyakash și a fost preluată de pe Unsplash.

- Comentezi?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.