Au trecut mai bine de 7 ani în care am încercat fără succes să mă integrez în universul corporatist. Am primit task-uri, KPI-uri, deadline-uri și assesement-uri. Am livrat în schimb o personalitate de artist, asezonată cu o vocație pentru auto-victimizare, incompatibile cu structura rigidă a Corporației.
La ultimul job pe care, paradoxal, l-am îndrăgit cel mai mult, contractul pe perioadă determinată nu mi-a fost prelungit. Am reușit astfel să dezamăgesc pe toți cei dragi, dar mai ales pe mine.
A urmat o incursiune în lumea mitologică a șoferilor de Bolt Viață baby! La scurtă vreme însă, sătul de voluntariatul social în traficul bucureștean, am intrat în lumea mult mai macho a construcțiilor.
Upgrade-ul a fost instantaneu și consistent. De la băiatul din corporație sau șoferul de Bolt am început să fiu apelat cu sefu’, iar în zilele mele proaste chiar cu dom’ inginer. Altceva!
Firma mică, preocupată de eficiență, mi-a oferit oportunitatea de a-mi cizela incursiunile mele profesionale în diferite domenii: resurse umane, marketing, achiziții, dar mai ales leadership din ăla adevărat, în noroi, pe șantierele patriei. Zilele de muncă nu au fost niciodată mai lungi, iar parizerul cu muștar, mâncat pe cuva excavatorului niciodată mai gustos! Unii cheltuie bani grei să simtă adrenalina sărind cu parașuta sau făcând bungee jumping. Eu, mai inspirat, am ales să îmi refolosesc diploma de ingineraș!
Există viață și în afara Corporației. Există o lume a vestelor galbene care fluieră orice damă fără probleme de greutate. Însă munca nu este pentru cei slabi de îngeri sau pentru cei care nu posedă un stomac tare!