Nota de plată a acestei pribegii pământene e stufoasă și-i imperios necesar să o achităm pănă să ne desfacem aripile. Ca amendament de subsol a țidulei – dedicația adresată terapeutelor mai eri, s-a impus a fi decontată repede, practic de pe o zi pe alta. Viața ne-a copt-o. Din nou.
În cutia poștală, lângă poverile Enel și GDF Suez, s-a cuibărit invitația de a ne cosmetiza nu sufletele, ci sacul ăsta îmbâcsit cu borhotul unui stil de viață în antiteză cu recomandările specialiștilor contemporani. Suntem invitați la salon.
Cum să ignori o mană cerească? Cu atât mai mult cu cât e învăluită în misterul patentat de sublima feminitate. Însă un mic abecedar de buzunar găsim, vrem să știm una, alta, despre raionul altora. La A – fătălău, la B – pseudobărbat, la C – papă-lapte, iar aici ne oprim. Pentru a bea câteva sticle cu vin și ceva tărie – se impune!
Fără s-o mai lungim, plini de curaj (dar cu burka acoperindu-ne meclele), dăm iama la cosmetică, bancul manichiură-pedichiură. Totuși, încă ne ferim de restul farmecelor. Scuipăm în sân, ne așezăm.
Înmuiatul e ca „salut choaie” sau, mai puțin bulevardian, strănsul mâinilor, dar fad. Aici se petrec anomalii precum zâmbete, impresii despre copii și despre telefonul ultimul răcnet, luat cu credit împovărâtor. Cele cu „permanent” au subiecte mai elevate, chiar … pe gustul nostru: ciorbă de burtă, fripturi la tavă, murături și alte nestemate. Ochii-s pe noi, se dau coate.
Izul parfumurilor, vociferările încrucișate continue, însoțesc vata (spunem noi), tampoanele (suntem puși repede la punct) dintre dește’, niște căști cu lămpi probabil pentru teleportare. Ne oprim asupra ustensilelor. Văzându-le, cerem confirmarea locului, nu cumva să fi revenit în perioada torturilor medievale.
Pulsul crește, suntem luați în primire. Alt scuipat în săn, o cruce mare; ne lăsăm pe mâinile Magdei. Numai după ce cu greu ne-am descălțat, devoalând copitele strâmbe și ciuntite. Și scamele de sub unghii și pielea moartă de pe călcăie. Noroc că am băut, bine de tot, înainte; ne-a mai relaxat.
Masatul falangelor si prelungirilor lor pare ireal. Iar
în loc de brișcă, cu care efectiv de cănd ființăm ne scurtăm prelungirile, apar forfecuțe, pile!, un fel de șurubelnițe care îndepărtează niște colțuri și piele de a căror existență habar nu aveam, pensete. Având în vedere truda Magdei, e imperios necesară trusa de scule pentru situați excepționale. Apare pe masă o borsetă mare burdușită cu unelte, mai puțin ciocanul și nicovala. După ce identificăm cleștele, apucat tacticos de mâna dibace, închidem pleoapele.
La picioare … se lasă cu lacrimi. De durere. Nu mai pomenim că lepădarea de bataturi ne-a scazut înălțimea, oricum mică, cu doi, poate trei, cm. Eh, iată, dupa ce că suntem grași si chei, acum suntem și mai scunzi, sub 1,6 m. Măcar putem purta șlapi, nu contează că pleznesc pietrele de ger, în boxa pariurilor sportive de la parterul blocului. La revedere pielițe și alte putrejuni!
Nu ne consolăm cu priviri piezișe care pun reflectoarele salonului pe noi. Avem nevoie de întăritor după o asemenea traumă. Nici nu îndrăznim să deranjăm terapeutele cu mizilicuri, ne-ar spune că nu au leac. Și că merităm, sâc, tot ce ni se întâmplă.
Adormim cu o mână pe sticlă și cu cealaltă pe Darurile Imperfecțiunii ale Brenéei Brown.
Fotografia care ilustrează acest material apartine FitNish Media și a fost preluată de pe Unsplash.