Când ciocanul ți-e străin, dulgheria e periculoasă, IT-ul deloc îmblânzit și, parafrazându-l pe Dorel Vișan, o meserie n-ai, da` pretenții cu carul, apuci un creion și-o coală și te îmbărbătezi spunându-ți mânuitor de peniță. Când n-ai dram de talent ori vocație, ți-e reconfortantă (auto)aprecierea.
Prin redacția rece la propriu și la figurat bate griul unui an asortat cromatic. Doar sticle cu vin, țigări, trei articole vai de ele și mai multe, foarte multe datorii. Nici educația financiară nu s-a prins de noi, abia am terminat de citit ieri Tată bogat, tată sărac. Terapia și reinventarea au trecut și ele tangențial pe lângă noi.
Cu creionul negru pe coala albă defalcăm bilanțul. Dezastros! Și, ca în orice eșec în accepțiunea populară, noi ăștia liberi, cu pletele chele în vânt, zâmbim. Am făcut ce ne place, vom continua să ne bucurăm sufletul mai mereu tulbure sau împietrit, molipsindu-i pe cei trei followeri cu ai lor apropiați.
Profani din născare, spiritualitatea ne-a îmblânzit peste noapte. În acest decembrie, fără ipocrizie culmea!, am transformat bonurile de masă în două sticle cu ulei, două kile` de orez, o pătură nouă, un ciorchine de banane, o plăsuță de portocale, doi cozonaci, un detergent de vase, două sucuri, o sticlă cu vin, un pachet de scutece, o rudă de salam, niște conserve, o roată de cașcaval, bomboane de pom, alte mărunțișuri și o plăcere desăvârșită adăugate în două plase. Din suflet!
Corporatistu a venit cu ideea, Observatoru a identificat destinația, Hașerista a făcut lista și Distracție și voie bună! a strâns cheta. Livrarea a făcut-o Economistu cu mașina de serviciu (rămâne între noi!)
Loaza în care ne-am scăldat ani, și o vom mai face, e călduță, a noastră. Nu vom ieși din, că e la modă, zona de confort. Însă am îndreptat un gând bun și două surcele pentru trei zile unui sugar de 6 luni, doi plozi de aproximativ 2,5 ani, unei fetițe de 12 și părinților lor de 32 respectiv 34 ani, care dorm toți în 17 mp. Fără apă potabilă, gaze. Nici electricitate.
Am pus alături și o cutie de prezervative – am primit asigurări că … le vor arunca de la balcon pline cu apă în capul trecătorilor.
Sunt mulți ca ei, știm. Și bolnavi, orfani. Vârstnici. Însă cumva, dintr-un instinct de conservare bine pus la punct, reușim să nu-i vedem. Dramele noastre de operetă – trebuie să îmi schimb telefonul vechi de un an și să îmi iau un TV cu diagonala mai mare – ni se par mai dureroase decât izolarea sărăciei lucii în care se scaldă unii mai puțini norocoși ca noi.
Noi anul acesta am deschis ochii și i-am văzut. Iar acest lucru ne-a făcut să fim recunoscători pentru ceea ce suntem și ceea ce avem.
PS1: Pe seară, la ușa redacției a bătut un bax cu vin; expeditor necunoscut.
PS2: Dă mai departe!
Fotografia care ilustrează acest material ace parte din The New York Public Library și a fost preluată de pe Unsplash.