Bine ai venit printre muritorii de rând

La tinerețe lumea este guvernată de 2 adevăruri supreme: ești nemuritor și le știi pe toate. Și e bine că nu poți fi convins că lucrurile ar putea sta și altfel! Numai așa vei găsi inconștiența curajul de a te îndatora pe 20 de ani pentru o casă care în curând va deveni neîncăpătoare, iar liniștea suburbiilor, cu al lor transport în comun și trotuare facultative, îți va da senzația că merită să pierzi 4 ore pe zi în trafic.

Așa cum îi stă bine unui Zeus din Olimp, vei deveni campionul Teams-ului, vei răspunde la emailuri trimise de pe orice fus orar, vei frecventa cele mai trendy-cool cârciumi din Centrul Vechi, iar nopțile fierbinți de week-end, chiar dacă nu l-ai citit pe Cioran, le vei augmenta cu jucării sexuale menite să îți urce vecinii pe culmile disperării.

Sub presiunea trupurilor perfecte etalate pe rețelele sociale, vei începe pentru prima oară în 25 de ani să mergi la sală – trăiască doctorul care ți-a eliberat scutire medicală pentru evitarea efortului fizic – și vei începe să cumperi obsesiv-compulsiv echipament sportiv de care nu ai nevoie.

Printre promenadele tale obligatorii se va număra un tur de IKEA menit să-ți ofere inspirație pentru cele mai bune amenajări interioare la buget. Spațiul în care trăiești te definește ca persoană, iar wellbeing-ul și zen-ul fac casă bună cu minimalismul atent studiat.

Imediat sub consumul de TikTok și Instagram, se numără window shopping-ul  Fashion Days și Answear. Haina face pe om, asta o știe oricare secretară de 25 de ani cu aere de CEO care joacă toți bărbații din firmă pe degete.

Totul este ca la Hollywood. Ești promovat, adică primești mai multe responsabilități. Salariul crește și el, însă mult mai timid în raport cu job description-ul. Îți găsești și o gagică mișto, cu care îți propui să faci selfie mulți ani de acum încolo. E drept ca la început era mai subțirică și purta chiloți mai mici, cu mai multă dantelă, iar acum a devenit mai neglijentă cu tine. Însă și ea are o carieră de urmat. Bonus, vă înțelegeți bine, mai ales atunci când comandați de la Glovo.

Îi faci un copil, iar ea este atât de fericită, încât te vrea mereu lângă ea. Mai puțin overtime și mers la sală, mai multă aprovizionare și vizite la socri, de unde se vine cu papornițe cu mâncare bio pentru copil.

Nașterea copilului este prima interacțiune mai consistentă cu sistemul sanitar din România. Deși sunt plătiți mult mai bine ca în trecut, generațiile de medici „cu experiență” nu prea au timp să stea de vorbă cu tine înainte de a primi un plic în buzunar. Entuziasmul nașterii copilului fac însă repede uitată această experiență.

Timpul trece. Viața merge înainte, prin traficul din București, colorată cu băi de mulțime în hipermarket, promenade prin Mall, parcat copilul la diferite activități extra-școlare și comenzi Glovo. După 35 mai prinzi și câteva escapade clandestine, menite să îți demonstreze că mai poți fi bărbat, măcar în deplasare.

Și când credeai că ai găsit în sfârșit un echilibru între Zeusul tinereții și prizonierul crizei vârstei a doua – apare el, cancerul. La început nu înțelegi, ți se pare o glumă proastă. Refuzi să crezi. Însă după analize amănunțite și consultarea mai multor specialiști îți dai seama că treaba e serioasă. Te informezi, te agăți de orice speranță, îți faci planuri de (contra)atac.

Sistemul medical românesc este însă asemenea unui Porche 911. Încearcă mereu să te ucidă. Alocația zilnică de mâncare pentru o zi de spitalizare este de 12 lei. În ciuda lipsei unor condiții elementare de siguranță și confort sau a unor medicamente esențiale, facturile trimise la CNAS pentru serviciile medicale sunt obscen de mari. Cetățeanul are (numai) dreptul să îți plătească contribuțiile sociale. Modul în care sunt cheltuiți acești bani de sistem nu intră în atribuțiile lui.

Bolnav fiind, devii înțelept. Îți dai seama că prea puține bătălii purtate până acum au contat cu adevărat. Dacă ai putea să o iei de la început, ai face lucrurile altfel. Oare e prea târziu pentru a emigra?

Fotografia care ilustrează acest material aparține lui National Cancer Institute și a fost preluată de pe Unsplash.

- Comentezi?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.