Concediu de odihnă

De șase ani dau peste cap KPI-urile și mă rup în overtime pentru a nu coborî productivitatea sub 180%. Petrec cu laptopul și telefonul la purtător orice zi liberă, în diverse văgăuni: Sovata City Break, Banffy Elapsed, Soveja Folk Festival, Slane Castle Heaven. Sau o noapte, maxim două, cu cortul în Vama Veche în care îmi tot caut pereche. Altfel, cheltui bonurile de masă în Penny și Lidl pe detergenți, salam de vară, pâine spelta și lactate.

După leafă, între opt și zece ale fiecărei luni, mă îmbăt în La Baracă cu bere craft, îmi permit un buchet de flori și un roze pentru date-ul via Bado, un tuns, două bilete la Teatrul de Comedie, o sesiune de manichiură și pedichiură devenită clasică, pensat și alte administrative bărbătești. Și abonamentul puternic subvenționat de corporație 7 Card Plus.

De câteva luni am început să mă opintesc financiar, însă continui să duc stoic corvoadele utilităților și ale hranei de toate zilele. Nu știu dacă mai trăiesc ca să muncesc sau efectiv muncesc pentru a trăi. Dar poate dincolo de roată mai e ceva.

Hazardul și o dulce reverie lovesc fulgerător. De trei săptămâni petrec seren, departe de orice război sau genocid din Africa neagră, departe de social media, departe chiar și de galantarele cu mâncare ori pompele cu combustibilul atât de prețios, în patul de la Neurologie.

În sfârșit sunt în concediu! Deconectat de la slujbă, conectat la viață și adevărata ei dimensiune. Pocnitul din degete e fulgerător de rapid. E sinonim cu diferența dintre vis și realitate. Dintre înainte și după. Extaz și agonie. E aici, acum. Dar divaghez.

Stimulat de luarea cu asalt de peste Tisa și a gurilor Dunării, am devenit foarte generos. Am făcut chetă, mi-am donat pijamaua, am pus trotineta la dispoziția martirilor, am depus actele pentru înfierea unei familii monoparentale, am trimis brioșe și bezele în Gara de Nord și am postat la hectar pe Facebook, metronomic, lacrimi de ipocrizie.

Hrana din spital, în valoare de 11 lei/zi/pacient, am  trimis-o într-un centru de întrajutorare. Am refuzat 850 EUR, chiria lunară pentru două camere în buricul târgului, pentru a pune gratis spațiul la dispoziția unor doamne care au coborât dintr-un Lexus hibrid.

De ieri (sau de alaltăieri?) mi-a revenit apetența pentru informație și informare. Ce fain, nu doar respir! Parcurg cu răsuflarea tăiată niște note de subsol din CIM, mă lovesc de generozitatea corporației: 80 EUR/zi de spitalizare, primele cinci zile, plus 20 EUR/zi, începând cu a șasea, dar nu mai mult de 21 zile spitalizare/an. Asta e indemnizația care îmi va burduși contul zilele viitoare – pentru acoperirea cheltuielilor referitoare la recomandările igienico-dietetice necesare, în vederea restabilirii stării de sănătate.

E clar, anul asta văd smaraldul Thassosului (poate alături de niște sinistrate?) nu doar din pozele colegilor. Voi fi acolo! Sunt emoționat, sunt în vacanță și visez la următoarea vacanță. Am trudit șaptișpe’ ani pentru a atinge Nirvana corporatistă.

Fotografia care ilustrează acest material aparține lui Austrian National Library și a fost preluată de pe Unsplash.

- Comentezi?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.