Sfârșitu` nu-i nicicând!

După nașterea copilului nuanțele pastelate ale mariajului s-au metamorfozat în măzgăleli. Am picat în clasamentul aproapelui chiar și sub mediocritate, undeva la coada listei. Primele treișase` dintre prioritățile născătoarei de odor au fost ocupate cu noua făptură. Restul era reprezentat de baza Piramidei lui Maslow, fără sex.   

Trei ani mi-am dat dizertația în parenting, terapie de cuplu, cursuri de tot felul, bocete, depresie, agonie, puțin spre deloc extaz, cumpărături, administrative casnice: spălat, călcat, apretat, menaj. Bărbat nu mai eram, tată nici atât.

Pentru a redeveni om, chiar bărbatul de care s-a îndrăgostit, am ținut regim până când pătrățelele au reapărut, iar brațele puternice care cândva îi confereau femeii de alături siguranță și protecție arătau din nou ca sculpturile lui Michelangelo. La o clinică din Turcia mi-am rearanjat calviția, iar podoaba capilară începuse să semene cu cea rebelă din studenție. Am întins coarda până la îmi răscumpăra motocicleta, iar lângă fadele gulere albe din garderobă am adăugat tricouri cu Sepultura și Guns N`Roses. Am reînceput să cânt la chitară, așa cum o făceam în serile petrecute împreună sub clar de lună. Mi-am recăpătat încrederea în a o face să râdă, fix ca atunci când se tăvălea pe podea mai-mai să se sufoce.

La muncă am dat peste cap mai mulți mapametri tocmai pentru a asigura traiul îndestulător. Colac peste pupăză am trimis în pustie contactele prietenilor avute încă din gimnaziul timpuriu; nu mă mai identificam cu golanii, devenisem om serios, așezat la casa mea. Sâmbătă de sâmbătă mă desăvârșeam în bucătărie, departe de omletă, paste și cartofi pai.

Invidie vedeam în ochii amicelor, chiar și a prietenelor; nu mai pomenesc de colegele de birou. Toate mă divinizau, eram bărbatul eminamente fatal! Două dintre ele mi-au trimis partenerii lor pe cap, mi-au ținut morală – alteram specia masculină, îi puneam pe semeni într-o obscură lumină. I-am ignorant pe acești superficiali.

Într-o dimineață am plecat pur și simplu. Mă anulasem, nu mai știam cine și ce sunt. Copilul? Nici nu pot verbaliza darămite să aștern sentimentul. Alți doi ani am trudit cum am putut să nu ies din siajul plodului, în ciuda faptului că doar ideea de a da ochii cu liantul dintre mine și el mă oripila. Dar împotriva a ceea ce simțeam am făcut-o. Și lucrurile au devenit domestice. Nu tu reclamații la poliție, nu tu procese, nu tu drumuri pe la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

A fost nevoie de un mariaj … intens pentru a realiza cu adevărat ce contează pentru femeia devenită mamă. Probabil am descoperit apa caldă, dar revelația merită savurată: femeia știa că brioșele mele sunt mai bune decât ale ei, copilul e juriul… Ieri am primit cadou de la fosta, cândva născătoare de odor, forme din silicon pentru brioșele lu` fi-su.

M-am mântuit, sunt iar împăratul din vremuri imemoriale! Și savurez boșăția zâmbind acum la ceas de seară: creionul, coli de hârtie, un pahar cu vin, două țigări de foi, voce, chitara și mai multe emoții. Dap, The Sound of Silance.

PS: A nu se înțelege că femeia e o pacoste. Chiar nu! A fost acolo tocmai pentru a îmi arăta ceea ce pot fi cu adevărat. Îi sunt recunoscător!

Nota autorului: Cu acordul lui TM, expeditorul materialului, redacția Corporatistul.ro a intervenit foarte puțin pe text, doar cât să-l perie nițel. Oricum replica nu am avut…

Fotografia care ilustrează acest material aparține lui Sammy Williams și a fost preluată de pe Unsplash.

- Comentezi?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.