The best is yet to come?

Treișpe`  zile din paisprezece mii șase sute (14 600). Sunt arhisuficiente pentru a da mâna cu plinătatea masculinității.

Departe de lugubrul romantism șoptit ori etalat duduilor neprihănite, distanțat mai mult fizic decât social, dar la braț cu COVID și cu un concediu medical la purtător, descopăr fiecare centimetru pătrat din vasta garsonieră. Și chiar din abisul lăuntric.

Primele trei zile veghez termometrul și paracetamolul, însă mă împrietenesc de la orizontala canapelei doar cu vitaminele C și D. Lângă, așez vreo patruzeci ore cu sterilul Netflix și răzleț Facebook, Tinder, TikTok, Academic Singles, DateMyAge și Gab. A, da, să nu omit și cele două kile` armonios așezate fix pe viscere. A patra zi reprezintă momentul zero. Iar gimnastica și core workout-ul, câte o repetare din teribilele squat, push up, crunches, knee truck, run in place, jump jack, shoulder tap jack, high knees, kicker, burpee, squat lunge, push jack hi crunnches, squat lunge și double crunches mă trimit în fascinantul pat pentru alte trei zile. Alătur vastului bilanț al primei săptămâni opșpe` convorbiri telefonice, însumând o oră, și câteva conversații zădarnice pe WhatsApp.

Alt moment zero, după ce febra musculară slăbește, e sinonim cu asaltul asupra obscurei biblioteci. Exact!, aceea așezată optim pentu a crăpa de invidie interlocutorii din mirobolantele skype-uri și zoom-uri. Devorez repede Doctorul Aumădoare, Piranha – Copiii Camorrei și Cine mi-a pus albinele-n piept. La Când doi devin una mă poticnesc, gândindu-mă ba la crezul Schiarhimandritului Ioachim Parr, ba la a mea pribegie prin deșertăciunea nurilor și așternuturilor. Cu chiu, cu vai, împing limita spre Schimbarea ești tu … și mă apuc de puzzle și desenat pereții (pentru a nu mă sui pe ei). Nu gravez zilele scurse sau AMR-ul, doar desenez fără a uita să ridic privirea spre cer.

Refuz trofeele minunate ale sufletului față de care astrele nu-s aliniate pentru ca, vorba lui Parr, să devenim una… Am nevoie doar de trupul tău, după care nu vreau să te mai văd. Nu-mi pare rău că ochii mei nu sunt săgeata din inima ta ori sărutul ce-l vrei. Nu vreau să-ți simt mirosul de floare, chiar dacă arde iubirea și doare … fuck, divaghez!

Timpul se suspendă, iar privitul flăcării lumânării, a tavanului alb (spre gălbui) sau a interiorului extreme de sexi, chiar porno, al frigiderului mă îmbie spre terapii de-o copleșitoare dezolare. De exemplu, patru ceasuri în care stau pur și simplu fără a face nimic. Absolut nimic. Rezultatul? Sminteală. În ciuda faptului că aici și acum totu-i paradisiac. Mintea, drăguța, bântuie, se îngrijorează, planifică. Eu, în schimb, sunt bine mersi. Doar sunt!

Poate pentru mântuire, sau pentru desăvârșirea masculinității, dedic alte zile îndeletnicirilor cândva tabu. Deloc demne de eventualul exces al testosteronului. Îmi dau dizertația în șmotru și alte administrative. Curăț mucegaiul din baie, luistruiesc gresia și faianța, aduc ferestrele spre orbitoarea strălucire, dezgheț și spăl frigiderul, aspir, șterg praful, calc boarfe și mă dezlănțuiesc în bucătărie: creveți pe andive, ștrudel de legume cu perle de brânză, rulouri de cambulă aurie în sos de mărar și crabi sau boeuf stroganoff cu ciuperci.

Ies din casă imediat, abia aștept să îmbrățișez din nou insurportabila ușurătate a cotidianului. Voi lăsa frigiderul să prindă iar nuanța gălbuie, mucegaiului să se instaleze între rosturi, voi așeza capacul deasupra aragazului. Cărțile? Să facă purici. Eu? Voi fi purtat de altă bucurie a vieții… Chiar acum mă uit cu nerăbdare la ceas și deja mi-e dor de părul tău, mâna ta, gura ta, ochii tăi, parfumul tău. Dar nu-ți fă griji. Nu voi fi lângă nimeni. Nicicând.

Fotografia care ilustrează acest material aparține lui Engin Akyurt și a fost preluată de pe Unsplash.

- Comentezi?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.