Seducția iluziei

Pe lângă indicatorii de performanță și alte trăsnăi puțin spre deloc realizabile în 2022, așternute în programe IT atent gândite pentru pierderea ultimei urme de personalitate, un alt must setat la cumpăna dintre ani reprezintă rezoluțiile atât de îndrăgite de noi cei încolonați în drumul spre alienare.

Fără tangență cu conștiența, influențat numai din exterior de platforme sociale,  induction și alte nenumărate training-uri fade, oamenii din viața mea, scuza nevindecării traumelor mai mici ba mai mari alte trecutului, ghinionul invocat des, soarta potrivnică și colosalul clișeu asta-i viața!, am așternut mai ieri proiecțiile din plan personal. Practic aceleași din ultimii doișpe` ani: kilograme mai puține, cantități de tutun și alcool diminuate considerabil, mai mult sport, cinci zile de voluntariat, două vacanțe mai departe de căminul mamei, saltul de la garsonieră la două camere, dorința ancestrală de-a mă culca cu vecina de la 6`, să citesc și altceva în afară postărilor de pe Facebook și Instagram.

În cutia poștală a redacției a apărut practic din neant o invitație la lectură – Școala Zeilor. Expeditorul, anonim, o fi mirosit potențial serios, irosit însă cu nonșalanță. Abia s-a scurs prima decadă a lui ianuarie, iar eu perpetuez escapadele bahice cu stoicism. Ca mai mereu, de la Sfântul Andrei și Până după Sfântul Ion, perioada asta e despre ușurătatea ființei și derizoriul în care până ieri aș fi spus că alunec. Azi, închizând coperta cărții primite, realizez că aleg calea. Cu atât am rămas … din 470 pagini buchisite.

N-am fost descurajat de lectură în ciuda vicisitudinilor – e o carte esențială. Dar pentru aceia care pășesc de ceva timp prin vastul proces al trănsformării lăuntrice conștiente. Pentru un infam e mai ușor de rumegat; nu-mi doresc să știu cum trăiesc discipolii ”criza” psiho-spirituală de transformare așezată la brațul acestui lugubru proces.

Știindu-mi limitele, în ciuda platitudinii doar cerul e mai sus decât noi, nici nu visez la o recenzie. Dar te invit să îl parcurgi pe Elio D`Anna pentru a te minuna (dacă NU le știi pe toate și NU ai doar certitudini!) descoperind potențialul adevăr în detrimentul eternelor iluzii. Profund.

            Atunci când totul pare a se prăbuși în jurul tău, când realitatea cu care ești atât de obișnuit pare să intre în disoluție, când relațiile cu cei apropiați, jobul sau afacerile tale intră în vrie, atunci când viața ta pare să se rotească într-un cerc închis din care nu mai există ieșire, abia atunci o asemenea carte poate să sprijine demersul găsirii acestei dimensiuni a Maestrului Interior. El este acolo, o parte din tine. El este Acela care orchestrează prăbușirea întregii construcții de iluzie, pentru ca din ruinele ei să se nască o nouă Conștiență și o nouă lume în care tu să dobândești percepția adevăratei tale staturi, aceea de Creator conștient al propriei tale realități.

 Pasaj extras din Cuvând înainte, semnat de editorii Horia și Elena Francisc – Țurcanu

PS1: Autorul nu-i vreun pustnic ori mistic. Dar nici om de rând!

PS2: Nu o citii în mijloacele de transport. Nici pe Kindle. Eventual, chiar departe de soț/soție, copil, cățel, purcel.

PS3: Am aruncat rezolțiile la coș. Nu mai vreau să fac, doar să fiu.

Fotografia care ilustrează acest material aparține lui Andreas Klassen și a fost preluată de Unsplash.

- Comentezi?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.