Eternul secondant al prezentului

Pe frontispiciul colosului din beton, sub firma luminoasă, tronează ”Ușor poate oricine!”. Și se lipește mai ales de cârca naivității date de frageda pruncie de la înrolarea, când, în anul doi fiind, nu știai că tot ce zboară poate fi indigest.

S-au scurs cinșpe` ani de trudă. Plini cu task-uri, proiecte pantagruelice, training-uri derivate din antrenamentele pentru Spartan Race. Divorțurile asociate overtime-ului și prieteniilor începute în fragedă pruncie de la educativa joacă – Cine micționează mai departe concav, au condimentat și ele trecerea prin timp. Dar ce contează? Fărăr excepție ești evaluat liniar, în așteptări. De manageri, foste soții disponibilizate cândva de la Apaca.

Din Zanzibarul sinonim cu garsoniera periferică în care vecini în open space-ul de douăzeci și trei metri pătrați sunt chicineta, o budă, două dulapuri mici, un alt scaun, canapeaua extensibilă și dozatorul de bere întrevezi orizonturi paradisiace în fiecare dimineață. Cu certificatul verde la purtător alături de plata utilităților la zi ești liber!

Amăgirea că mâine va fi (și) mai bine e cu atât mai frustrantă cu cât, după ce descoperi salvarea în Tată bogat. Tată sărac și Design your self, constați că viața e un pătrățel nici măcar similar cu o latură a cubului rubik. Nu-l poți manevra. Te trezești, bifezi orele telemuncii, Netflix, puțin erotism grobian via PornHub și, pe viu, dar rar de tot, Tinder. Eventual, la cheremul fostelor, îți vezi prin video call cei doi plozi când și când.

Universul e cu tine, îți dă semnale mereu. Însă nu ești observatorul propriei vieți. Poate doar un ocnaș al ei. Dar depinde, se pare, de modul în care te poziționezi față de aceste provocări. Iar o privire peste umăr, nu mai departe de câteva ore, îți poate reda apetența pentru bucuria vieții.

Cândva te-ai apucat de sport. Azi, la prima oră, deja ai terminat o sesiune de alergare decentă iar cântarul nu-ți mai arată trei cifre. Mai târziu, raportul trimis superiorului ierarhic imediat ce te-ai logat nu a fost asediat cu track changes-uri. E de necontestat, astrele îți zâmbesc.

Euforia te copleșește când, la pauza de țigară dai o raită pe Insta și Facebook; ți se devoalează tăguiala prin care antrenorul de atletism te felicită în văzul cunoscuților. Degeaba ai impresia că ești pe traiectoria Gabrielei Szabó, nu faci decât să-l susții financiar, progresele tale sunt practic nule.

Jobul îți oferă o altă sesiune asiduă, spartă de consilierea unei muieri divorțate, părăsite de cel de după fostul, la capătul feminității. E în pragul depresiei. Dar ești gentleman oferindu-i o îmbrățișate virtuală și mai multe convorbiri telefonice kilometrice.

După livrabilele cotidiene, înainte de sign out, WhatsApp-ul zbârnâine. Sunt triștii care încă privesc programele TV, felicitându-te că ai apărut pe micul ecran în emisiunea difuzată la o lună după filmarea ei.  Mai ai de cumpărat somniferul de la cramă. Azi, surescitat fiind de ziua aparte, blufezi în fața vânzătoarei, mai-mai primești o mocăngeală; 0,5 l de Syrah. Ca bonus adiacent litrului cumpărat pe caiet.

La ceas de seară târzie nu te mai simți prost. A fost greu să ajungi la nivelul ăsta. Au fost necesari patruzeci și ceva ani de ignoranță. Ori, se poate să te înșeli. Beatitudinea e rezultatul sinapselor estompate de efectul alcoolului?

Fotografia care ilustrează acest material aparține alevision.co și a fost preluată de pe Unsplash.

- Comentezi?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.