După treizeci, în afară clădirii de sticlă

Ești trecută de bine de 30. Mergi la sală și, chiar dacă e pandemie, îți actualizezi permanent sertarul cu lenjerie intimă.

Overtime-ul, carnea fermă, machiajul perfect, ținuta studiată și hainele care îți pun in evidență formele te-au ajutat să „crești” repede profesional și financiar. Până acum!

Acum totul pare că s-a încetinit. Nu ți se mai încredințează misiuni sinucigașe și, factor agravant, au apărut alte prospături dornice să își lase parfumul pe altarul corporatist.

Încă mai prinzi vacanțe exotice la brațul unor bărbați care au nevoie să li confirme că succesul lor financiar îi face sine qua non (și) niște amanți fatali. Dar ofertele sunt tot mai rare, și niciuna nu mai vine cu mult timp în avans ca odinioară.

Salariul nu a mai crescut de mult, iar shopping-ul și SPA-ul sunt tot mai scumpe. Mergi însă înainte pentru că simți că înainte era mai bine.

Te gândești pentru prima oară că trebuie să ai o plasă de siguranță în afara clădirii de sticlă care are tot mai puține să-ți ofere.

Agenda ta de curtezani devine astfel un business plan cu potențial. De ce nu ai valorifica-o pe OnlyFans.com?

Majoritatea avem nevoie de al doilea job în ziua de azi. Telemunca deschide noi oportunități profesionale femeilor. De ce ai exclude industria de divertisment atunci când ai putea avea o clientelă atât de selectă?

- Comentezi?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.