Redacția în vremea lui Hristos a înviat!

Imaginea frivolă a frigiderului care găzduiește două ouă de gâscă nici măcar fierte, darămite vopsite, poate fi dezolantă. Albul imaculat e alterat doar de bulionul așezat în raftul ușii.

Un mic dejun mâncat la OMV-ul din colț e divin în duminica Paștilor. Siesta făcută pe bordură, la cafea și țigarete, se confundă cu zaparea între Facebook, Instagram și TikTok.

În online abundă feeria. Stări ca „binecuvântare”, „entuziasm”, „fantastic” și toată sarabanda trăirilor fantasmagorice sunt acompaniate de imagini cu iepurași, ouă colorate, cozonaci, pască și familia extinsă reunită în sufragerie la umbra Răpirii din Serai.

Content-ul ăsta poziționat mult prea departe de cruda realitate nu trece cu limoncello. Nici măcar cu terapie asiduă. Înfiorătorul patetism e deja cronicizat.

Și, cum prietenii sunt și ei atinși de spiritul sărbătorii, închid telefonul, ignor Netflixul, almanahurile, colecția lui Jules Verne și, în general, biblioteca. În shimb, îmbrățișez remarca unei fidele cititoare: la cât ești de scârbă, nu mă mir că stai singur 4 zile. Totul îți pute, doar tu ești perfect.

Îmi suflec mânecile, pornesc spre redacție. Fiind sărbătoare procedez în consecință, făcând notă discordantă pentru simplul fapt că platitudinile nu-mi acompaniază cotidianul, iar imaginația e pe același palier cu organele vitale.

Împing cu ușa mai multe sticle goale (foste cu vin) și o duhoare de tutun îmi mută nasul. Curăț, arunc caserolele soioase și cutiile goale de pizza, împrospătez locul și alături de un pahar mare cu vin și câteva țigarete deschid cele două cutii poștale ale redacției.  

Scrisori destule sosite în format fizic, bine parfumate!, și mesajele pestrițe venite în online dau dimensiunea noastră, a echipei. Cele doar 2-300 cuvinte care ne definitivează vocabularul, plasate anapoda, incită și excită deopotrivă cititorii. Cereri în căsătorie, trimis în pustie, declarații de dragoste, flirt deocheat, expresii bulevardiere, salbe de injurii, observații și câteva complimente desăvârșesc publicul eterogen; îmi fac ziua frumoasă. Iată:

“Am alergat spre tine până când am simțit că mă sufoc,
Până când sângele mi-a fiert, iar inima mi-a devenit de piatră.
Iar când am simțit că mă prăbușesc, am fentat căderea printr-un sprint.
La final te-am ajuns, te-am privit și nu te-am mai recunoscut.
Cine ești tu?”

Mirosul de mosc și două buze rujate îl însoțesc pe ăsta:

”Zâmbet larg, frumos, divin
Să-ți netezească pașii
Spre tainice trăiri, din plin!
Ca să mai faci ravagii.

Te pup, te-mbrățișez cu drag;
Te duc în așternuturi…
Mă rog ca să mai pot avea
Cu tine, tainice săruturi.”

Zâmbesc acum, amintindu-mi momentul de săptămâna trecută. S-a suprapus cu partida de amor cu șefa de la IT. Doamne, ce femeie pasională!?

Iar pentru că nu mă îmbăt ușor, întorc pagina:

”Te-am alungat cu bâta afară din gândurile mele
Până când mi-am dat seama că rămăsesem singură.
Ochii au început să se obișnuiască cu întunericul de afară
Și am înțeles cât de departe eram de casă.
Am luat-o agale înapoi, sperând că podeaua nu a putrezit
De la atâta amar de ploi care s-au scurs prin tavanul spart.”

Impostura ne-a fost dezvăluită de un ochi ager: Ditai, nu dita-i. Ce e cu voi oameni buni? Sunt chestii elementare de gramatică. Mai puneți mâna pe-o carte, alea, alea…

Câteva complimente culeg și dintre melodiile dedicate în special de sufletele sensibile. O încântare să le ascult! În special All I Wanna do Is Make Love to You.

La amurg pornesc spre casă, via același OMV. Combinația de salam, cașcaval și salată creață așezate între-o baghetă de pâine albă va fi cina deloc tainică. Rumegând-o, îmi repet că voi face ceea ce știu că pot, nu neapărat ceea ce-mi doresc.

Fotografia care ilustrează acest material aparține lui Malte Helmhold și a fost preluată de pe Unsplash.

- Comentezi?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.