Din era corona. 9 mai 2020

În afară de vin, nimic nu pare a mai avea sens zilele astea. Nici măcar video-conferințele cu Corporatistu’ nu mi se mai par atât de sexy. A devenit prea serios, prea introspectiv, cum ar spune mamaie din Piscul Calului.

Mă refugiez în TV. Știrile mă țin ancorat în realitate. Primesc de mai multe ori pe zi actualizări ale numărului de decese din ziua respectivă. Iau în serios (auto) izolarea și distanțierea socială, în fine, măsurile de prevenție personală.

Nu ies din casă decât pentru urgențe. Când o fac, minimizez la maxim timpul petrecut afară. În felul acesta vizitele zilnice la hipermarket s-au redus la maxim 2 ore!

Mă simt vinovat că mă gândesc la mine. A te gândi la propria persoană când atâția oameni mor în Italia, Spania, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii mi se pare o iresponsabilitate! Bașca profitul Corporației care a pasat responsabilitatea plății salariaților Statului român!

Îmi prăjesc legume congelate cu carne de porc să uit de context. Torn vin! Nimic nu mai e bio zilele astea în frigider de când s-au sistat bonurile de masă, iar venitul net a scăzut cu 30%!

Pe nevastă o tolerez. Aparținând industriei Pharma, face furori zilele astea. Prestează telemuncă peste program zâmbind. Se simte apreciată, iar eu spăl vase și hrănesc copilul, având sentimentul apartenenței la echipa selectă a generării de profit pe timp de criză!

Seara cu greu scot copilul din casă; a văzut la TV că e periculos să te depărtezi de bloc. Nu îl mai pot ține de mână de frica contaminării cu corona. 

Remarc cum ritmul străzii a devenit mai alert; oamenii, deși (uneori) mai păstrează distanța, se privesc între ei pe furiș, cu poftă.

Remarc cu ținutele bărbaților; arată ca și cum ar participa la un perpetuu grătar în fundul curții. Femeile, ultimul bastion al eleganței, au devenit și ele neglijente. Nu depun niciun efort pentru a seduce bărbații stătuți, pardon, izolați, deși contextul categoric le avantajează.

Greutatea mi-a crescut cu 10%; glicemia și colesterolul au depășit demult cotele de avarie. Am devenit dependent de alcool. Dar toate acestea sunt compensate de responsabilitatea autorităților; acestea rămân constant un far călăuzitor, neclintit în calea valurilor în această perioadă ciudată. Au un plan coerent și comunică eficient.

Sper să se termine curând totul! Până atunci ascult Dance for me Wallis a lui Abel Korzeniowski și consult calendarul de activități Outdoors al celor de la NoGravity.

Poza care ilustrează acest material aparține lui Gabriel Guerrero Caroca.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.