Ce faci tu pentru organizație?

Îmi trag seva dintre millennials, ceea ce îmi conferă multă rigiditate față de abstracta empatie și un orizont îngust. Fac pași repezi spre maturitate urmărind doar independența financiară și luarea deciziilor pe nerăsuflate. Nu e loc de întrebări, doar fericirea reprezintă scopul imediat.

Postul de referent ocupat în cadrul departamentului Call Center – Customer Care mi-a netezit calea, constituind rampa de lansare. Mi-a oferit posibilitatea achiziționării în rate bancare a unui telefon de top, a unei trotinete electrice, a unui abonament la cosmetică, acces la gym și, preferata mea, plata berii la Ground Zero cu telefonul ori cu ceasul. Deja știu că pot orice; limitele sunt doar în mentalul celor slabi.

Mai ieri am băgat de seamă, scrollând avid după citate motivaționale, că fericirea e în Tibet. Vreau și eu, însă obligațiile bancare lunare mă țintuiesc săptămânal în Centrul Vechi și la gară (ridic pachetul venit de la mama prin conductor).

Am deja 4 ani vechime în această poziție în Corporație, simt că-i momentul optim pentru o mărire salarială. Escaladez pe scară ierarhică direct la CEO solicitându-i o întrevedere. Am văzut deschiderea lui față de angajați prin mesajele frumoase pe care echipa din spatele lui ni le transmite cu o constanță metronomică. Trebuie să fie un supra-om.

Trec șapte săptămâni până cârmaciul găsește o breșă în agenda-i stufoasă, mă poftește. Timid și foarte emoționat încep expunerea.

Livrabilele au fost optime, iar targeturile îndeplinite înainte de împlinirea deadlineurilor. Am fost activ și foarte vizibil în pozele de la evenimentele caritabile. Toate zilele acordate de angajator anual pentru voluntariat au fost consumate. Cu tot dragul am preluat atribuțiile celor care au clacat pe drum și n-au fost înlocuiți în colectivul tot mai puțin numeros, dar foarte bine sudat. Ce șansă de-a păși în față; cât de apreciat sunt! În tot acest timp ale mele performanțe au fost cele așteptate. Sigur, am îmbrățișat challengurile organizației venind cu idei în direcția îmbunătățirii activității optimizând cheltuielile și atragerea unor noi segmente de clienți. Totul a culminat cu Provocarea de-un milion de euro. Doi ani i-am ținut locul Angelei, cât a durat concediul postnatal. A fost sublim, sunt foarte fericit că pot fi de ajutor! Încă lucrez la golirea bagajului genetico – emoționalo – educativ învechit, neadaptat vremurilor actuale, conferit de ai mei părinți. Conchid scoțând asul din mânecă, proaspăta știre prin care am fost anunțați că datorită nouă compania a devenit recent lider mondial în domeniul bancar, atingând cifre amețitoare. Solicit o majorare cu 300 lei…

– În organizația noastră lucrează cei mai buni, mă întrerupe brusc, ridicându-și ochii din telefon. E firesc. Și noi, la rândul nostru suntem cei mai buni la nivel global. Venim înspre oamenii noștri prețuindu-i și mai mult după ce reușim să-i sprijinim să devină cea mai bună variantă a lor. Zilnic. Acest feedback e fantastic! Ne întărește convingerea că ceea ce facem pentru angajați e optim. Observăm cât de mult îi ajutăm în procesul lor de transformare și dezvoltare personală. Iar tu ai atins un țel înalt, ne bucură nespus că te-am susținut să găsești fericirea. Asta vine în schimbul a ceea ce noi îți oferim. Spune-mi, te rog, ce faci tu pentru organizație? Cerând această mărire bănuim că ai motive întemeiate.

Scriu aceste rânduri din Expiratul din Vamă, iar gându-mi zboară la Observatoru’ care încă circulă cu 335-u’. Mă îndeamnă să-mi iubesc corporația și să mă gândesc la ce-am făcut pentru ea, nu ceea ce a făcut ea pentru mine… Oare de ce nu-i CEO?

Imaginea care ilustrează acest material îl reprezintă pe Luis Barragan și pe Ricardo Leggoreta în casa primului. Fotografia îi aparține fotografului italian Fulvio Roiter. Mai multe despre această poză în spaniolă aici.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.