De vorbă cu Sinele corporatist la un șpriț

(Și) corporatiștii beau. Mai ales în team building-uri ori cu ocazia campionatului de fotbal, volei, tenis, ori ce s-o mai petrece în spirit recreațional. Adică absolut în orice ocazie în care se pleacă de acasă cel puțin o noapte. E un prilej bun de-a nu da explicații consoartei/consortului despre ceea ce faci când celălalt soț nu-i prin preajmă, de a rupe lanțul. Sigur, de multe ori depravările, pardon, evenimentul achitat de angajator în scopul întăririi și sudării echipei, se transformă în bodybuilding.

Pentru noi, cei mai posaci, care nu ne petrecem timpul socializând pe Facebook, ori vânând start-up-uri, necalificații la predarea tehnicilor menite să dezvolte personalitatea celorlalți, aceste ieșiri reprezintă alte momente dedicate introvertirii și patentării ratării existenței.

Știm încotro tragem, vedem consecințele, dar certitudinea salariului intrat în cont pe 10 a fiecărei luni e atât de confortabilă încât ne scăldăm de ani de zile în aceeași cloacă, tânjind spre mai puțin stres și un salariu mărit măcar în concordanță cu inflația. Iar după primele două pahare de vin (băutura-i scumpă, fină, de calitate; nu ne-o permitem în alte ocazii)  începe dialogul dintre corporatistul din ce în ce mai bine definit, atât în cuget, cât și-n simțiri și Sinele lăuntric.

Nu e niciodată prea târziu să devii ceea ce ai fi putut fi (George Eliot), începe Corporatistul.

– Corporatistule, ce-ți dorești, de fapt? Gândește-te, multe păreri de rău am avea dacă toate dorințele noastre ar fi împlinite (Esop),  răspunde Sinele. 

– Poate, dar știu că provocările te fac să descoperi în ceea ce te privește lucruri pe care nu le-ai știut niciodată prea bine. Ele îți forțează limitele – te fac să mergi dincolo de normă (Cicely Tyson), replică Corporatistul foarte sigur pe el, sorbind zdravăn din paharul cu vin.

Nikos Kazantzakis zice bine: fiindcă nu putem schimba realitatea, haideți să schimbăm felul în care o privim. Asta poți face, depinde numai de tine, zice Sinele împăciuitor.

– Hmmm. Nu mă tentează schimbarea … Trebuie să înaintăm, chiar dacă vom izbuti sau nu, și o să mergem mai bine cu ochii ațintiți înainte decât privind mereu în urmă (Jerome K. Jerome), răzbește Corporatistul între două sughițuri.

– Cu zâmbetul larg, Sinele își mângâie interlocutorul sugerându-i că – Un bun călător nu are planuri fixe și nu este dornic să sosească (Lao-Tze).

– Și taskurile? Meetingurile? Vorbim de anarhie în lipsa reglementărilor. Cum ar fi să facem cum simțim când simțim? ridică vocea scandalizat Corporatistul. Cea mai mare realizare nu înseamnă să nu cazi niciodată, ci să te ridici din nou după ce cazi (Vince Lomardi). Ceea ce…

Nu te grăbi, nu-ți face griji. Ești aici doar pentru o scurtă vizită. Așa că oprește-te și bucură-te de parfumul florilor (Walter C. Hagen), îl invită Sinele zâmbind.

– Nici vorbă! Atâția oameni duc o viață lipsită de sens. Ei par pe jumătate adormiți, chiar și atunci când sunt ocupați cu lucruri pe care le cred importante. Asta din cauza faptului că urmăresc lucruri greșite (Marrie Schwartz), se răzvrătește Corporatistul.

Să presupunem că ai încercat și că ai dat greș iar și iar. Poți avea un început nou în orice moment dorești (Mary Pickford), combate Sinele după o repriză de râs zdravăn.

– Măi, păi sunt doar unul. Nu pot face totul. Dar totuși pot face ceva. Și fiindcă nu pot face totul nu voi refuza să fac ceva ce-mi stă în puteri (Eduard Everett Hole), râde superior Corporatistul. Și atunci c…

– Într-un fel, da, subscriu. Chiar dacă ești pe drumul cel bun, o să fi călcat în picioare dacă rămâi doar acolo (Will Rogers), admite Sinele.

– Exact, căci succesul personal nu este niciodată static. De obicei se realizează cu pași mici ce duc la alți pași mici ce duc la realizări mult mai ample… (Wess Roberts), se înfoaie Corporatistul tot mai sigur pe el.

– O, da, mai vii de-acasă, și iar câteva zâmbete suprapuse peste alte două guri de vin. Cele mai dulci clipe ale vieții sunt și cele mai tăcute… O viață fericită constă în liniștea minții, spunea Cicero. Încă nu ești iremediabil (re)modelat în omul modern, mai încearcă Sinele. De tine depin….

– Știi ceva? Pierzi sută la sută din riscurile pe care nu ți le asumi (Wayne Gretzky), revine în forță Corporatistul.  

– Poate…, însă ține minte: îți trebuie foarte puțin pentru a-ți face o viață fericită, la concluzia asta a ajuns Marcus Aureliu. Știi cine a fost? întreabă candid Sinele.

– Un gladiator?, mimează interesul Corporatistul.

– Îl poți numi și astfel, în sens metaforic doar, însă nu mai dezbatem… A cârmuit Imperiul Roman. Spune-mi te rog, de ce ești angajatul unei corporații? întreabă Sinele simțind că își pierde răbdarea.

– Ha-ha, vorbești serios?… Pentru că singura cale de ieșire este de a trece prin (Hellen Keller), răspunde amar Corporatistul.

Poza care ilustrează acest dialog o reprezintă pe Bridgett Bardeau privindu-se în oglindă.

One comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.