Beneficiile apei calde

În sfârșit am pus în practică vorbe înțelepte: crizele scot la iveală liderii. Și, pe lângă faptul că am fost în gară, m-am suit în tren. Ăsta este trenul nostru, trenul celor fără bani – parcă așa sunau versurile defunctei IRIS.

Lipsa apei calde mi-a schimbat viața! Prevăzător din fire, am montat centrală în garsonieră. Iar orizontul s-a luminat, perspectivele au devenit infinite.

Irina (28 ani), colega de la marketing mi-a căzut la picioare. Presiunea apei din duș o impresionează într-atât încât atunci când vine să-l folosească își aduce toată recuzita de care are nevoie pentru a-mi umple sufletul și casa cu divina feminitate.  

Ieri pe la amurg am primit un bonus. A adus o lumânare Apple-Cinnamon, un roșu sec din 2013; iar din duș a ieșit acoperită cu o piesă Victoria`s Secret. Experiența-mi spune că e din colecția Dream Angels… E de prisos să detaliez. A lăsat în urma ei nimic mai mult decât ceea ce ea poate fi – plăcere.

Angela (22 ani), din call center, locuiește încă la mami și tati, într-un apartament branșat la RADET. Ea vine marțea și joia. Văpaia tinereții ei îmi cam dă de furcă. Însă răzbesc într-un final, cu Red Bull și falafel cu chiftele de năut. Gingașa făptură lucrează 12 h/zi pe leafa minimă. Visează la o carieră de succes, dar până să se lanseze pe orbita video chatului se va spăla și va mânca la mine.

Corina (36 ani), MILF-a de la achiziții, este exact opusul Irinei. Cei șaișpe` ani petrecuți lângă același bărbat au devenit o povară încă nu suficient de mare pentru a se debarasa de ea, pentru a nu se mai anula. Și a găsit leac, temporar. Măcar din când în când adoarme liniștită – după un duș fierbinte, lângă boul său fără a se simți vinovată că a făcut overtime.

De mic înțelesesem că nu mă recomandă nimic pent…

– Domnul Corporatistu, îmi permiteți o întrebare intimă? Care provine din invidie pură.
– Sunt în costumul lui Adam, vă rog!
– Spuneți-mi, vă rog, aveți apă caldă? Și de data asta?

Asta chiar acum a intrat!

De mic înțelesesem că nu mă recomandă nimic pentru a interacționa cu doamne și domnișoare după bunul plac. Acum însă, constat că lucrurile simple fac diferența. Iar doamnele, mai ales ele, ajung într-un punct în care îmbrățișează concretul în detrimentul efemer…

– Rămâne pe miercuri, la 19? Ai disponibilitate? 😉

Scuze, nu mai pot scrie. Primesc solicitări mereu, sunt copleșit. Vă las jegoși, sunt nevoit să mă retrag; am nevoie de odihnă. Și de-o minte limpede pentru a selecta atent de tot cererea. Nu înainte de-a schimba prosoapele și statusul aplicațiilor.

Fotografia care ilustrează acest material aparține lui Gabe Rebra și a fost preluată de pe Unsplash.

3 comments

  1. Salut,
    Nu am centrala, dar in garsoniera inchiriata in Drumul Taberei nu am avut probleme cu apa calda.
    Prieteneste iti intind o mana de ajutor daca vrei sa mai scapi de incarcarea de la dus. Pot prelua solicitari Lunea si Joia (cand e Las Fierbinti) , sunt deschis si la alte arome de lumanari.
    Sanatate si caldura in dus.
    Ciao

  2. Nu foarte bine documentat. De obicei nu corporatistii, ci angajatii la patron roman lucreaza pe minim. Corporatistii pot accesa credite relativ usor (bancile alearga dupa ei), cat sa-si permita macar o garsoniera decomandata, cu centrala termica… 😉

    1. Mulțumim. Probabil că colegii corporatiști ne-au mințit. La fel și PSD când a susținut că a mărit lefurile la bugetari. În cine mai poți avea încredere zilele astea!?

- Comentezi?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.