hats

Uite pălăria! Nu e pălăria! O poveste despre recrutarea online și capcanele ei

Echipa de recrutare a corporației s-a mărit considerabil, iar noul CFO, Shefala Banyi, a investit suficient pentru a aduce acest departament la dimensiuni corespunzătoare volumului de recrutare.

Dincolo de agenții de call center pe care a trebuit să îi aducem în firmă ca urmare a lansării hotline-ului pentru coaching a trebuit să ne mărim și echipa de IT pentru a ne putea gestiona serverele. Am pornit așadar într-o căutare frenetică a unui cunoscător de pălării (Red Hat, Fedora) care să vorbească bine limba engleză – deși suntem toți români, ca în orice Corporație care se respectă, trimitem mailurile și ținem ședințele în engleză.

 După lupte seculare care au durat 3 luni, unul din cei mai străluciți recrutori a primit la interviu singurul pălărier dispus să își schimbe jobul în pandemie (desigur, atâta timp cât oferta noastră financiară depășește veniturile actuale cu peste 50%). Trecut rapid prin următoarele faze de interviu – interviul tehnic cu team leadul, interviul de engleză cu colega care se ocupă de Social Media și interviul final cu Shefala Banyi – candidatul nostru a primit o oferă cel puțin generoasă pe care a acceptat-o în mai puțin de o săptămână. Privind retrospectiv, ar fi trebuit să fie un mare red flag acest comportament, dar nu a fost…

A venit și au trecut 3 săptămâni de când noul nostru coleg și-a început activitatea. Azi primesc meeting request de la directorul de IT, cică are o problemă delicată de discutat despre noul angajat.

Scot CV-ul angajatului și notițele colegului de la recrutare și intru în call.

Novi Ruses: HR-isto, nu știu cu cine am avut noi interviu, însă băiatul ăsta nou cred că s-a lovit tare la cap de la interviu și până a început la noi…
Eu: ?
NV: Nu știe nimic. Nimic, auzi?!
Eu: Hai să ne calmăm și să vedem unde e problema. Nu ajută pe nimeni să ne enervăm, trebuie să analizăm situația la rece. Așadar, ce îți dă de bănuit că … a suferit o traumă la cap?
NV: Păi în prima zi, după ce și-a aranjat biroul și i-am dat acces peste tot pe unde trebuia, am zis să îl sun să îl întreb ce mai face și cum s-a acomodat. Mi-a zis că nu face bine, că îi e foame și nu e nimeni acasă, așteaptă să vină mama lui să îi dea ceva de mâncare …
Mă uit în CV la vârstă – 28 ani
Eu: OK, nu e lăudabil, însă nu e nimic grav dacă la vârsta asta încă stă cu părinți … Recunosc că e ciudat că nu își face singur de mâncare, dar nu e motiv să te îngrijorezi, sunt sigură că sunt și alți băieți care stau acasă cu părinții lor …
NV: OK! Dar ce ai de spus despre faptul că nu știe nimic despre pălării. Nimic. La interviu a răspuns corect la întrebările despre LDAP, SSSD și Kerberos și acum două zile a trebuit să îi spun eu comanda de configurare SSH.
Eu: În CV văd că scrie că are 5 ani de experiență hands on cu pălăriile astea … nu avea cum să nu fi configurat un SSH în 5 ani …
NV: Săptămâna trecută l-am rugat să schimbe statusul unei comenzi în tool-ul de ticketare și nu a înțeles ce îi ceream!
Eu: Poate nu mergea microfonul și nu a înțeles ce avea de făcut?
NV: Mergea!
Eu: Poate nu te-ai exprimat suficient de clar în engleză și nu a înțeles …
NV: I-am spus în Română.
Eu: (răsfoind iar CV-ul): În CV scrie că a lucrat în HubSpot, Happy Fox, ZenDesk, ServiceDesk Plus și Mojo … poate ce folosim noi nu seamănă cu niciunul din astea …
NV: … folosim HubSpot …
NV: Să mai zic că nici engleză nu știe? Vocabularul lui s-a redus acum la Yes, No și Bye Bye!
Eu: Nu are cum! O să cred orice înainte să cred că Grama Insta ar fi lăsat să trecă un candidat care nu este fluent măcar în romgleză dacă nu engleză americană. Bun! Deci să sumarizăm; nu știe să folosească un sistem de tichetare pe care l-a folosit 3 ani, nu știe comenzi de pălării, deși a lucrat 5 ani cu ele și, deși are 28 ani, are nevoie de mami să îi dea de mâncare … Ce crezi că se întamplă?
NV: Ți-am spus! Ori s-a lovit la cap și a uitat TOT ori la interviu a fost cineva și noi am angajat pe altcineva …

Long story short, am verificat și realitatea este că e foarte posibil ca cel de la interviu să fi fost un alt om. Nici colegul de la recrutare, nici Novi Ruses și nici Shefala Banyi nu l-au văzut pentru ca i se stricase camera de la laptop.

Colega care a redactat și trimis contractul prin curier, nu a avut decât o adresă și nu a văzut niciodată candidatul. Prima dată când l-am văzut a fost în prima zi de muncă, atunci când strălucitul nostru candidat și-a pierdut memoria.

Vom mai investiga … mai avem 2 luni la dispoziție și vom afla ce se întamplă. Ce vreau să spun este că nimic din asta nu ar fi fost posibil dacă am fi avut interacțiune face to face.

One comment

- Comentezi?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.