La crâșmă

Un sociolog doctorand la Londra, un geofizician, un director de imagine și subsemnatul al cărui CV conține doar poza, ocupăm o masă. Am aterizat pe Terasa Obor, lângă premianții muritori, direct de pe Everestul feminității, după ce am atins Nirvana dansând cu un înger preț de timp oricum suspendat.

Însă acum e despre o altă lume… Nouă mie, în antiteză cu online meetings, romgleză și, sau mai ales, despre insuportabila ușurătate a ființei, încastrate între telemuncă și clădirea din oțel și sticlă. Mai avem mici de mâcat, vin de băut și de citit desuuri, cum bine spune Observatoru (și el la masă) încercând să-l parafrazeze cumva pe Păstorel, parcă. Iar pe fundal, defunctul Nelu Ploieșteanu. Plus pestrițul șevalet al Pieței Obor.

Atmosfera marcă înregistrată Terasa Obor nu ne permite să nu ținem sus ștacheta chiar dacă orologiul abia a bătut ora unșpe`. Mă așez la coadă. La cea pentru băutură, e prea devreme pentru mici și alte perpelite pe grătar.

Ignor întrebările pregătite de Observatoru, cele care vizează posibila prezență a corporatiștilor în pitorescul peisaj al terasei ori cele care frizează food delivery; încerc să-mi imaginez aici bicicliștii Glovo, Takeaway ori Foodpanda așezând cu grijă în rucsaci unsuroșii mici și muștarul.

După tatonări vecine cu ridicolul și două beri, Gică Petrescu cu a lui Uite așa aș vrea să mor ne animă sobrietatea. Iar următorul rând de bere Bucur care însoțește cartoanele doldora cu suculenții mici ne destinde. Până și dinamovișii de pe terasă s-au prins că nu suntem steliști sau fecesebiști sub acoperire.

E rost chiar și de finețe și finețuri. Doamnele de alături, aranjate, machiate, parfumate după ultimul răgnet Sephora, renunță la scobitori. Apucă cu grație preparatul vedetă pe care-l trec delicat prin muștar. Chiar nu contează că ruju` nu-i rezistent la transfer, fericirea li se citește în licărul privirii.

Discuția dintre colegul meu și Adi (managerul terasei) curge spre întrinsec. Din zbor prind pasaje: pe Terasa Obor nu contează cum arăți sau cum miroși. Există numai oameni care îți cumpără pe câțiva lei câteva minute de liniște și desfătare. Sau: În mijlocul acestei lumi pestrițe semnele de întrebare legate de propria importanță sau prorpiul succes dispar. Decid să nu îi bag în seamă. Cu atât mai mult cu cât profunzimea Observatorului e rodul unei experiențe vaste.

Superficilaitatea nu mă slăbește, observ că doar noi suntem clasici bând bere. Profesioniștii deja-s pe Vișinată, Alexandrion, Cava D`Oro, Carpaten, Senator Fernet. Doar cei cu pensii nesimțite se delectează cu Stalinskaya ori Kreskova.

Penița însă, mă lasă. Adi e efervescent, nu-l mai pot ocoli. Și încep să râd, să zâmbesc și iar să râd. Cu atât mai mult cu cât e rost de sărbătoare. Învierea Domnului catolic reprezintă alt prilej de veselie în ciuda lipsei lichiorului de ouă și a prezenței camerelor TV care ne dau târcoale. Desigur, timida întrebare a reporteriței – ”Ce părere aveți despre aceste restricții de weekend?”, nu primește răspuns. Continui cu mici, bere, muștar, alături de oameni îmbogățiți de viață cu experiențe cât pentru multe generații.

Cândva, aici se scriau cărți, mai ales în imemoriale timpuri sinonime cu nefiscalizarea băuturilor alcoolice. Acum se măsoară sutiene (ca și atunci, dealtfel). Cică au mărimi diferite. Cunoscărorii susțin că simțul măsurii nu ți se alterează atât timp cât le controlezi des. Aș plusa, da` nu-i domeniul meu.

În locul desuurilor înmiresmate, primesc ce am semănat: Aștept cu mult interes scrierile tale; aș îndrăzni să zic că mi-ar plăcea să fiu ascunsă într-un ungher al încăperii când tastezi la calculator impresiile proprii… Te voi purta în gând și-n așternut (și) în seara asta. Acum te sărut pe frunte, te îmbrățișez și mă rog să (a)dormi bine. Zâmbind.    

Da, există viață și dincolo de gardul terasei. Sunt nerăbdător să o devorez cu aceeași poftă ca pe micii și berea din Obor.

- Comentezi?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.