Welcome din inimă noului CFO

Poziția de CFO a fost ocupată și aș vrea să mulțumesc tuturor celor care au sheruit articolul, dar și celor care au aplicat direct la redacție pentru acest post!

Ei da! Într-un timp mai scurt decât am anticipat, am reușit să ocupăm rolul de CFO. Profit de ocazie pentru a mărturisi recunoștința față de Corporație care ne-a susținut demersurile până în ultima clipă. Pentru că sharing is caring, îmi permit să fac mai jos un schimb de best practices.

În primul rând, cei 100 Euro propuși pentru promovarea anunțului de angajare nu au fost aprobați. Mi s-a transmis tranșant că trebuie să îmi folosesc talentul de HR și să identific candidatul potrivit fără a irosi alte resurse ale companiei. Împinsă de această nouă provocare am creat un cont de trial pe ro.jooble.org și, spre surprinderea mea, am primit până la 40 de CV-uri pe zi!

Aceiași abordare economă a folosit-o Corporația și la trierea CV-urilor. Robotul care ar fi putut să caute cuvinte cheie în CV a fost considerat o cheltuială nejustificată, iar această responsabilitate mi-a fost atribuită (tot) mie. Am avut astfel șansa de a efectua ore suplimentare încercând să găsesc candidații potriviți postului.

Din zecile de bucătari, maseuze, chelneri și ingineri automatiști, două CV-uri au ieșit în evidență! Decizia de a trece în etapa de screening telefonic cu cei doi a fost simplă și rapidă.

CV-ul primei candidate avea o poză care ocupa cam un sfert din pagină, adică lungimea întregului CV. Tânăra se pozase picior peste picior pe un birou de mahon, iar fusta un pic cam scurtă îi acoperea cu greu pulpele. Bluza albă, asortată cu un sutien negru, făcea un contrast aproape insesizabil cu părul ei blond lăsat liber peste umeri. Sincer? Am văzut celulita, am văzut și rădăcinile negre, însă m-am gândit că poate tocmai faptul că lucra foarte mult la balanțe și bilanț o fi împiedicat-o să aibă grijă de aceste mici detalii.

Mi-a plăcut și adresa de contact: papusika_ucigasa@ceva.co.uk. Cred că spunea multe despre ambițiile ei profesionale care, coincidență, se potrivesc mănușă cu abordarea CEO-ul nostru (bărbat divorțat de 4 ori deja).

Ridic așadar telefonul, formez numărul și o sun. Deși eu eram la a patra cafea din acea zi și era trecut de 11:00, tânăra îmi răspunde cu un glas pierdut, vizibil abia trezită din somn.

  • Bună dimineața, domnișoara Nareva Loare?
  • Mhmmmm …
  • HR-ista sunt, de la Corporație, ați aplicat la noi pentru un rol de …
  • Mhmmm, pe câți bani?
  • Păi, știți … mă gândeam să ne vedem la un interviu, să aflăm împreună în ce măsură vă potriviți rolului înainte să …
  • Doamnă, eu pentru mai puțin de 3000 euro nu mă dau jos din pat. Să știți că eu o să termin Facultatea de Management la Spiru anul ăsta și eu știu cât face un manager. Deci sub 3000 Euro, eu nu accept să vin la interviu.
  • Bine, păi vă încadrați în buget …
  • Bun. Vin mâine la 15:00 la interviu. Vă dau adresa să trimiteți șoferul sau un Uber, OK? Și să nu vină cu o oră mai devreme, că am nevoie de timp să mă pregătesc.
  • Bine, pa!

Am rămas un pic bulversată. Nu am mai adus candidați cu mașina la interviu din 2019, când am schimbat aproape tot departamentul de IT și R&D, dar îmi amintesc cum se face.

Am deschis apoi al doilea CV la care voiam să sun. CV-ul era mai lung, avea 4 pagini, fără poză, fără informații personale, în afară de numărul de telefon și adresa de email.

În 2012, candidatul absolvise Facultatea de Contabilitate la Titu Maiorescu și Facultatea de Drept la Română – Americană, urmat de un master în Economie Globală tot la Spiru, absolvit în 2010. La experiență profesională mi-a plăcut că am găsit gestionar-contabil din perioada 1986 – 1996 la Întreprinderea SA, apoi Patron la mai multe societăți comerciale, ca din 2010 să înceapă o carieră în call center (engleză- spaniolă).

Ridic iar telefonul și îl sun.

  • Bună dimineața! Domnul Facecat Vreitu?
  • Da domnișoară! Bună ziua! (domnișoară? Wow, nu mi s-a mai zis așa de ani de zile! Bilă albă!).
  • Vă sun în legătură cu aplicația Dvs. pentru rolul de CFO deschis la noi în Corporație. Voiam să vă întreb…
  • Da domnișoară, am aplicat știi de ce? Pentru că de ani de zile lucrez în corporații și știu exact tot ce mișcă. Când lucram la Întreprindere știi ce îmi zicea șefu? Zicea Facecat, nu mă interesează cum faci, dar la cincinal trebuie să ieșim peste normă cu 100%! Și eu ziceam: Facem șefu, dar se poate?…. și niciodată nu am ieșit rău. Apoi au venit nemernicii ăia și au distrus tot. Păi când eram eu patron la consignație, cum crezi că mergea afacerea? Îți spun eu! Bine! Tot timpul era balanța corectă și niciodată nu am primit amendă de la Fisc. Ba chiar îmi aduc aminte că într-un an…
  • Domnule Vreitu! Îmi cer scuze că vă întrerup. Aș vrea să aflu mai multe. Poate la un interviu?
  • Sigur că da domnișoară! Îmi spui unde să vin și vin.
  • Păi adresa noastră este Bulevardul Principal … numărul 146 …
  • Stai așa să găsesc un pix să notez…

Mă rog, a reușit domnul să noteze adresa, ziua și ora interviului. A doua zi, la ora 14:00.

A doua zi, pregătită de interviuri face-2-face, mi-am luat pantalonii cu nasturi (am renunțat la cei cu elastic) și o cămașă mai elegantă și am început să aștept candidații.

La 14:05 m-a sunat domnul Vreitu să îmi spună că va întârzia puțin și să îl aștept. La 15:10 am primit Cursă anulată de la șoferul de Uber care se dusese să o aducă la interviu pe Nareva … Abia seara, la 19, am acceptat că nu mai vine nimeni la interviu.

Când să mă prezint cu coada-ntre picioare la CEO-ul nostru și să îi spun că va mai dura până când voi putea să stabilesc un nou interviu, am primit un telefon de la băiatul de la poartă, care m-a anunțat că tocmai a intrat pe poartă CFO-ul trimis de grup.

Aș sta să vă povestesc cum e noul CFO, însă doamna Shefula Banyi mă așteaptă cu ofertele de Maybach. Cică o doamnă de calibrul ei nu se poate plimba cu banalul Mercedes pus la dispoziție de companie.

Fotografia care ilustrează acest material aparține lui Dane Deaner și a fost preluată de pe Unsplash.

- Comentezi?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.