Impulsul naiv de a-i salva pe toți. Recenzia cărții „Cine nu e gata”

Cine nu e gata – Să se pregătească, căci vine ea, Vichi! O carte pe care am citit-o pe nerăsuflate într-o dimineață, preț de 3 cafele și aproape o jumătate de pachet de țigări.

Este greu, ca HRistă, să nu te regăsești în impulsul naiv al lui Vichi de a-i salva pe toți. Oare nu așa ne începem toți cariera în resurse umane? Oare nu vrem să facem oamenii mai fericiți, mai culți, mai plenari și să ne asigurăm că se dezvoltă și își ating potențialul maxim?

Pe mulți, Corporația ne potolește, ne amintește de locul nostru de polițiști cu fluierul în mână care respectă proceduri, care urmăresc interesele companie și care, în cazurile cele mai nefericite, ajung să dea afară oamenii cu naturalețea cu care își fac cafeaua dimineața.

Vichi (ce nume frumos, și cât de frumos ca nu e scris cu K și Y) trăiește visul american în Corporație, până când, un eveniment total neașteptat (întâlnirea cu un bărbat) îi schimbă radical destinul și o face să părăsească locul călduț din organizație pentru freelancing. Și nu, nu este vorba despre bărbatul care îi fură mințile și de care se îndrăgostește iremediabil ci, așa cum descoperim pe parcursul cărții, într-o incredibilă răsturnare de situație, bărbatul care o face să își piardă slujba într-un mod complet dezonorant.

Vichi, pe parcursul cărții trece de la agonie la extaz cu viteza unui accelerat, iar răsturnările de situație sunt atât de dramatice încât pare greu de crezut că se va mai putea ridica încă o dată de jos. Dar o face. Iar. Și iar. Și iar.

Într-o notă mai spirituală, cartea vorbește despre liberul arbitru și despre cum uneori, mânați de cele mai bune intenții, ajungem să suprimăm acest liber arbitru cu aroganța certitudinii că noi știm ce este binele pentru alții.

Vichi, răpește, sechestrează, amenință și șantajează mânată de certitudinea că știe ce este cel mai bine pentru clienții ei. Dar, oare, avem noi drepul să alegem pentru alții? Avem noi dreptul să schimbăm voit macazul vieții altor oameni?

Încălcând principiile de bază ale consilierii în carieră – care spun că doar clientul este cel care ia deciziile, rolul consilierului fiind de a pune întrebările potrivite și de a ghida călătoria, fără, însă, a călca pe potecă – Vichi obține rezultate spectaculoase. Clienții ei depășesc blocaje și avansează fulminant în carieră însă, Vichi plătește cu sănătatea mentală și aproape cu libertatea costul acestui break through.

Faima de care s-a bucurat este un memento al faptului că uităm că avem resursele necesare în noi înșine; suntem prizonierii iluziei că avem nevoie de o schimbare radicală în afara noastră pentru a atinge obiectivul, a face schimbarea, a livra proiectul, când, de fapt, tot ce ne trebuie se găsește în noi. Trebuie doar să avem curajul să accesăm acele resurse.

Am închis cartea când au început să intre mailurile din ziua respectivă. M-am gândit toată ziua la Vichi cu o urmă de admirație și o umbră de dojană, gândindu-mă dacă nu ar trebui, oare, să revin la dorința mea naivă de a ajuta oamenii – să se dezvolte, să își atingă obiectivele, să…. – și să schimb un pic modul în care organizație privește HR-ul. Nu știu… Poate o să închiriez un apartament undeva și o să invit execii să îl vizioneze spre închiriere (wink, wink).

Fotografia care ilustrează această recenzie o reprezintă pe Iulia Nani, autoarea cărții. Aceasta poate fi achiziționată aici.

- Comentezi?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.