Șoc și groază! A întârziat salariul!

Induction Training-ul a fost asiduu, presărat cu stângăcii și trac. Baxul de vin, odată consumat, a limpezit orizontul, a dat frâu imaginației; barierele s-au evaporat. Acum Economistu, noul nostru coleg, este în perioada de probă. Stilul său mai puțin cizelat, aplecat spre bulevardian, ne dă speranțe că o importantă cantitate de corporatiști mahalagii vor îmbrățișa Corporatistul.ro. Bine ai venit, Economistu!


Dă Dumnezeu și se termină Triunghiul Morții Pasiunii: Sfântul Valentin – 1 Martie – 8 Martie. Adică se face 8 Martie (acum câțiva ani), zi de vineri. Înainte de weekend adică.

Ziua de leafa la noua Corporație la care am primit 40% mărire de salar (mare țeapă, dar despre asta într-un articol viitor) este pe 10, adică duminica, adică vineri pe 8 ar trebui să intre banii „pe card”.

De obicei, pe la ora 14.00 intrau bănuții (să-i dea Dumnezeu sănătate ăluia care a inventat Internet Banking-ul). Se face ora, verific aplicația, 1.23 RON disponibil. Bun, mai fac o reconciliere la nu știu ce.

Ora 16.00. Lui Dana i-au intrat banii la altă bancă; îmi zice încurajator: hai că intră până la 17.00.

Se face ora 17.00. Dana pleacă, contul meu arată neschimbat.

Mă resemnez, închid taraba și mă duc acasă.

În stația de autobuz mă întâlnesc cu Raluca (te iubesc Pisi), cu mâna goală evident.

Ajung acasă (și) la nevastă. Moartea căprioarei a scris pe mine.

  • Ai venit cu mâna goală de 8 Martie? Am fost să-l iau fii-tu de la metrou și toate femeile aveau câte o floare în mână, și tu vii cu mâna goală?!
  • Păi te-am pus eu să-l iei pe Ștefan?

Morala: Aveți grijă ce vă doriți că s-ar putea să vi se întâmple. După 11 ani de Corporație am vrut o schimbare. În 11 ani nu mi s-a întâmplat măcar o dată să nu intre leafa la timp. La noul job s-a întâmplat de 3 ori într-un an jumătate. Și eu nu am economii.

Fotografia care ilustrează acest material aparține lui Cezar Sampaio și a fost preluată de pe Unsplash.

- Comentezi?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.