Ziua Bărbatului

Aș adăuga titlului un soi de sufix: necorporatist. O fi (fost) sărbătoare pentru alde Rocco Siffredi. Poate chiar ziua mafioților Danei Budeanu sau a ălora care înainte de pandemie își duceau gemenii la școală iar după, nevasta lucrător comercial, la Mega. Reluau în sens invers traseul după ce-și lepădau salopeta, seara târziu, cu amendamentul că în loc de școală dădeau pe la after-after school.

Noi ceilalți, aflați cu ochii pe Pilonul II la doar 30 și de ani, cu două sau trei mariaje la activ, descoperim adevărul într-o combinație divină de Syrah & Merlot. Fie, și lângă o havană căpătată la a doua cununie civilă (sărutmâna, Nașu`).

Ce să mai surprindă? Poate doar că petreci seara acompaniat, pe fundal, de o lumânare parfumată, roz, și Teatrul Național Radiofonic – Pâinea cea de-a pururi (scenariu radiofonic după Cartea foametei” de Larisa Turea).

În asemenea decor idilic – epilatul scurt, unghiile false, buclele, rujul, sunetul firav al tocurilor, parfumul muierii, desuurile premium și restul recuzitei cu care doar Nichita Stănescu și alții, puțini, cu inima sensibilă, ar putea fi sufocați – te întorci către cuget și simțiri.

Sadghuru, yoginul vizionar, cugetă astfel: Femininul nu este un gen – este o dimensiune. Noi profanii nu mai avem decât să ne întrebăm dacă străfundurile pline de înțelepciune sunt antonimele misoginismului.

După încă un pahar scroll-ezi agenda telefonului; poate ai noroc. Dar fiasco. Toate, fără excepție, sunt indisponibile. O parte s-au măritat la apogeul primei tinereți după o tumultoasă viață, iar celelalte, mai din topor, dar tot vrednice, au luat calea Occidentului. Culesul căpșunilor, îndreptatul bananelor și sitting-ul vreunui conte ori octogenar, sunt brățară de aur. Mucenicii sunt doar la pozele de Insta, cu bunica în fundal.

Platformele dedicate dating-ului sunt copleșite azi, n-are sens. E ca mersul pe urmă la cartofi. Nici măcar vecina nu răspunde, aia care mai dădea de-o cafea în diminețile grele!

Îi cauți pe ei, băieții, acum, ca ultim bastion. Eșec și aici. Ei … sunt ăia care le-au luat pe duduile din categoria de mai sus, cele rămase pe plai mioritic. Unu-i la balet cu aia mică în timp ce nevastă-sa-i la terapie (durează de vreo trei ceasuri, pare intensivă). Altul tocmai a umplut portbagajul cu apă minerală, Cif, Pur, detergenți pentru boarfe colorate, albe și negre, plus alte chimicale stringente ambientului căminului conjugal.

Te întorci la tine, la încă un pahar și la trecutul care, culmea, nu te mai bântuie. Cei patru copii făcuți cu iubirile vieții tale nici nu te cunosc; plătești doar pensie alimentară și ratele la două apartamente. Exact, cele în care mamele și copiii locuiesc după ce tu ți-ai îndeplinit atribuțiile genetice și biologice. Bine, mai faci pe hamalul din când în când. Pentru copil. Dar ești un norocos, totuși. Una dintre foste e independentă financiar, are casa ei.

Indubitabil, banii din salariul luat alaltăieri nu ți-au permis decât o sticlă luna asta. Îți rămâne să tragi pilota, rugându-te la zeul Corporațiilor ca nu cumva pocesele de simplificare și digitalizare accelerate de pandemie să te scoată din organigramă.

Adormi zâmbind, în cale afară ne nerăbdător să o iei mâine de la capăt în nomenclatorul Corporației. Să îndeplinești „orice sarcină stabilită de superiorul ierarhic”, chiar și mai mult, mai-mai să-i iei ochii managerului în detrimentul colegilor – speri să nu fi tu cel sacrificat. Cert e că brățară de aur e Corporația!

Fotografia care ilustrează acest material aparține lui Mitchell Griest și a fost preluată de pe Unsplash.

- Comentezi?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.