1 Martie (grețuri și vărsături)

Emetix, Metoclopramid, reechilibrarea hidroelectrolitică, o gulie și ceva mai mult ghimbir mi-au fost panaceu ieri. Cel mai mult însă, a contat abstinența (târziu mi-a picat fisa, spre prânz) de Facebook, Instagram, Tinder și Academic Singles.

Ioana, abia scoate nasul dintre lalele, se simte fericită la… Alaltăieri vorbisem cu ea; tocmai aflasem că tratamentul antidepresiv nu își mai face efectul. Fii-su, într-a IV-a, nu trece clasa nici online. Bine că n-o mai pocnește bărbat-su.

Carina, drăguța, a lipit pe profil Iubire a lui Vasile Blaga (nu am corectat-o, pierdeam vremea). Summer, winter și alte anotimpuri sunt memories, în imagini de arhivă, din timpurile în care hornarul îi era alături. Acum e iubită, necondiționat!, de cele două pisicuțe (șnurulețe alb-roșu prinse la zgărdițe) care îi țin, doar ele, companie. De vreo patru ani.

Maria, cea care a experimentat și greșit mult până acum, și-a însușit lecțiile trecutului. Pentru ea carnalul este dezgustător în absența unei conectări spirituale totale. Poate din acest motiv este oripilată de poftele generate de pozele de pe Instagram care îi dezvăluie lenjeria incitantă. Poate tocmai acest dezgust a determinat-o să se înscrie pe grupul „Ce mănâncă veganii”.

Pleiada corporat(r)istelor exaltate de sosirea primăverii e vastă; sunt demne de milă. Mai mișto sunt ei, ăia care au cont comun cu dânsele. Florin, spre exemplu, nu-i calificat pentru a scrie texte dichisite, pentru a crea stări ori emoții profunde în online. În schimb mânuiește cu eleganță liza de cărat marfă de luni până vineri, din zori în noapte. Ieri, pe contul … lor, Coelho: Când iubim, întotdeauna ne străduim să devenim mai buni. Când ne străduim să devenim mai buni decât suntem, totul în jurul nostru devine mai bun, alături de poza lor de la cununia civilă și #myeverything.

Greu, cu un efort pantagruelic și câteva call-uri lungi pentru lămuriri, am acceptat ieșirea în online a partenerilor noștri de la NoGravity. Pe pagina subsidiarei lor, NoGravity Educational, au apărut ghiocei și urări frumoase și siropoase. Sălbaticii – s-au dat în sfârșit pe brazdă, mi-au creat migrene serioase, parteneriatul nostru a fost în cumpănă! Îmi place să cred că e doar un exercițiu anost de marketing, un must și, Universule!, sper că nu e mâna lor la mijloc, ci a vreunui suflet plăpând.

Coco, de pe Tinder, m-a întâmpinat cu un trifoi (cu patru foi) prins în dreptul inimii ei… Nu i-a adus noroc. Pe cealaltă platformă dau de Eniko. Istenem!, e de-o frumusețe răpitoare (atât!), dar numai în compania Cobaiului a petrecut. Tot un porc.

Cei câțiva coach pe care-i am prieteni s-au primenit. Ieri au avut agenda plină, împărțită pe ore. Între 9 A.M și 11 PM, au consumat între 6 și 15 prezervative. Terapia a fost asiduă. Sunt fericiți că au timp de refacere până pe 8 Martie; vor aveam parte de-o altă sarabandă de ședințe optime pentru … advice and guidance intended to help develop the individual`s skills, performance and career.

Al meu buget a rămas nevătămat. Ioc mărțișoare anu` ăsta. Iată un alt beneficiu adus de pandemie. Telemunca îmi ține colegele în sufragerie, printre call-uri care nu implică vreo vizită la cosmetică. O cămașă puțin netezită, un mărțișor (din anii trecuți) prins la piept și o pălăriuță șic (maschează bine firele de păr crescute mult de la ultima vopsire) salvează realitatea crudă.

Fotografia care ilustrează acest material aparține lui Anthony Tran și a fost preluată de pe Unsplash.

- Comentezi?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.