Perioada aia … aproape cotidiană

Cu două luni rămase până la momentul bilanțului sunt luat la măsurat de cei cinci superiori pe linie ierarhică; departamentul e format din doișpe` creștini a căror sinergie a atins profunzimea definiției uzitate în mediile corporațiilor conduse de odraslele foștilor maiștri rămași orfani după dispariția mândriilor lui Ceaușescu ori țesătoare disponibilizate de la APACA.

De la fiecare manager aflu despre KPI-uri, nasoale în continuare (e eterna placă de vreo șase-șapte ani, de când au fost implementate).

Perioada pe care corporația o traversează e grea. În ciuda cadrului optim creat de luminații cârmaci, procesul de accelerare al digitalizării e poticnit și el, iar reticența angajatului față de automatizările care îl fac inutil e sinonimă cu blasfemia.

Știu, sunt nerecunoscător față de toate sacrilegiile sacrificiile pe care angajatorul le-a creat pentru mine. Pachetul de beneficii acordat angajaților întru desăvârșirea profesională a crescut, pe orizontală, față de anul trecut. Preferata mea e asta: pentru înfierea unui copil abandonat primesc o indemnizație de 300 lei/lună plus decontarea a opt ședințe de parenting.

Colac peste pupăză, banca mă somează să achit și cele deja patru rate restante. Tătaru și Arafat mă ceartă într-una. Odată ieșit din casă, sinonimă cu ieșirea din rând, atrag priviri lungi, iscoditoare chiar; nu știu dacă sunt curat pe mâini, nici dacă masca e optim amplasată pe bot și nici dacă păstrez distanța minimă față de propria-mi umbră. Bonus, fi-miu nu vrea să mă mai vadă, maică-sa pare că-l încurajează.

Ceilalți colegi din redacție nu se plictisesc nici ei, neam. Ascultându-le oful, văicărindu-ne, pardon, răcorindu-ne, constat că ale mele angoase sunt chiar adorabile. Poate pentru că-s ale mele; le cunosc.

Cred că e timpul să profit de faptul că încă mai am salariu și să mă apuc de parapantă sau de alergat în IOR cu NoGravity Club. E timpul să învăț în sfârșit cum e să zâmbești dresat în orice selfie, pe care să îl public ulterior pe LinkedIn, Facebook și Insta. Imaginea trebuie musai să reflecte felul cum mă văd: profesionist, dur, sigur de mine, macho, dar și priceput în bucătărie, armăsar care a rumegat jăratec, dar și romantic incurabil, aventurier, dar și fidel, etc.

Fotografia care ilustrează acest material aparține lui Wil Stewart și a fost preluată de pe Unsplash.

- Comentezi?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.