Somnul rațiunii corporatiste

În metrou, cu căștile în urechi, nu mai simt presiunea multitasking-ului. Mă uit la mascații din jur meu și mă întreb dacă nu joc într-o piesă suprarealistă, în care într-o parte a scenei un actor interpretează rolul sergentului însărcinat cu împușcarea oricărui soldat care întoarce spatele luptei la baionetă pentru profit, iar în cealaltă parte o infirmieră despletită deplânge muribunzii rămași în urmă.

Deodată devin un soldat care aleargă în orice direcție îi spune sergentul, fără a se împiedica în semne de întrebare.

Infirmiera începe să mi se para o ipocrită. Oare ea nu-și da seamă că mănâncă o pâine de pe urma noastră? Fără soldați ca noi ea pe cine ar mai îngriji?

Coșmarul de mai sus este întrerupt de alarma smartphone-ului. E sâmbătă dimineață și trebuie să plec la muncă. Așa cum picta Goya, somnul rațiunii corporatiste naște monștrii. Mă scutur de erezii și mă apuc de PowerPoint-uri.

- Comentezi?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.