Ride along

Azi abordez frontal dilema oricărui tânăr care visează să devină corporatist: cu cine merg la interviu?

Desigur, răspunsul ideal este: cu nimeni! Te prezinți frumos și singurel, așa cum sper că mergi și la toaletă, arătând viitorului angajator că ești o persoană care se descurcă în diverse situații, stăpână pe sine, cu încredere în forțele proprii și un viitor angajat reliable.

Însă nu toți gândesc la fel. Unii nu au înțeles că interviul este ca mersul la WC.

Există însoțitorul-șofer, acesta este tatăl, soțul, iubitul, vecinul de la 3 sau oricine altcineva care te duce cu mașina până la locul unde susții interviul. Motivele sunt diverse: e o zonă pe care nu o cunoști sau pentru că e mai rapid cu mașina, sau cine știe de ce.

Cea mai importantă trăsătură a însoțitorului-șofer este că el rămâne ÎN MAȘINĂ.

Însoțitorul – suport

Pentru acele candidate mai emotive, acest însoțitor este, la fel ca și cel șofer, tatăl, soțul sau iubitul și are ca rol principal susținerea candidatei – de la distanță – pe durata desfășurării interviului. Deși mă consider un om calm și cald, mi s-a întâmplat să văd candidate refugiindu-se în brațele unui domn după interviu… chiar și atunci când nu am zis nimic rău pe întreaga durată a interviului.

Desigur, pe cele care mi-au scos la iveală latura mai puțin empatică și răbdătoare, le înțeleg perfect.

Avocatul

Ei, însoțitorul ăsta este cel mai ciudat. Nu are niciun scop să fie prezent – nici nu e mereu prezent fizic la interviu, nu înțelege contextul însă adresează întrebări (a se citi interoghează) până la epuizare.

Însoțitorul-avocat este asemeni unui copil – te întreabă de zece ori pe zi același lucru – uneori are și inteligența emoțională a unuia, dar asta e o altă poveste.

Am avut anul trecut un candidat care părea foarte simpatic însă, implicat într-un proces de lungă durată, nu am putut să îi dau un răspuns într-un timp suficient de scurt. Imediat a intrat în scenă mătușa lui care voia cel puțin o dată la două zile, un update.

Într-un final i-am spus femeii că dacă va continua să sune în numele nepotului, o voi chema pe dânsa la interviu și o voi evalua raportat la jobul propus nepotului. Categoric dovedește perseverență și reziliență în fața lui “nu”.

Cu o altă ocazie s-a întâmplat ca un candidat să ne trimită pe email un CV (el, împreună cu alți zeci de oameni, zilnic); cum facem de regulă într-o astfel de situație, am analizat CV-ul, l-am comparat cu ce roluri avem deschise, am ajuns la concluzia că nu se potrivește cu niciunul și am trecut la următorul CV.

Spre seară ne trece pragul o doamnă; a început să întrebe de ce nu i-am chemat fiul la interviu, că el a făcut studiile în UK, că este foarte pregătit și că dacă nu îi găsim un loc de muncă rapid, o să plece din țară.

În timp ce colega mea îi explica cum că el nu se potrivește cu nicio deschidere pe care o avem în momentul de față, mai sună cineva la ușă.

Când deschide, ce să vezi? Soțul doamnei! Voia să știe dacă mama rezolvase problema și dacă îi chemăm fiul la interviu. Fără să apuce cineva să îi dea un răspuns, a exclamat: Las’ că știu eu! Aici se intră doar pe pile, așa e în țara asta!!!

Știu că pentru unii informația pare greu de digerat, însă cel mai bine, frumos și eficient este să te prezinți singur la interviul pentru corporație. Dacă nu pentru că ești un om care are încredere în sine, măcar gândește-te la omul pe care îl cari după tine, care se plictisește o oră, o oră jumate pe holurile companiei, analizând atent fiecare poză, pată, placă de gresie și depășindu-și recordul la fiecare joc pe care îl are în telefon. Unde mai pui că trebuie să stea și cu mască pe față acum.

Photo by Marten Bjork on Unsplash

- Comentezi?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.