Dacă vrei loialitate ia-ți un câine

Ce-o fi fost ea la viața ei? întreabă o voce feminină din spatele meu în autobuzul 335.
Asistentă, răspunde o altă voce masculină, după care dialogul continuă dezlănțuit (și deloc academic) despre abilitatea timpului de a ne nivela pe toți la nivelul de bătrâni neajutorați.

Schimbul acesta de replici m-a pus pe gânduri. Întrebarea ar permite un răspuns simplu numai celor care au intrat în câmpul muncii la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70. În acest sens nu pot uita stupoarea pe care am trăit-o atunci când tata m-a rugat să îi fac un CV pentru angajarea de după pensionare. Începuse munca la 18 ani la Sicomed SA, iar după 42 de ani de muncă neîntreruptă fusese disponibilizat ca urmare a (încă) unei privatizări de succes.

Norocoșii care s-au angajat după 2000, adică au ratat perioada neagră a anilor ‘90, când salariile erau plătite facultativ, este posibil să își fi schimbat zona profesională de cel puțin 2-3 ori până acum. Probabil că marea lor majoritate lucrează acum în administrație, retail, logistică sau suport, adică sectoare unde este nevoie de forță de muncă semi-calificată și disciplinată.

Din acest motiv, dacă aceiași întrebare ar primi-o un millennial, întrebarea ar necesita un răspuns mult mai dezvoltat, chiar și pentru cineva cu numai 5 ani vechime în Corporație.

Vorba albumului lansat de Little Axe în 2011 – If you want loyalty buy a dogazi loialitatea la locul de muncă, în absența unui progres profesional sau financiar, poate fi privită drept o complacere în zona de confort, comoditate, chiar indolență.

Munca trebuie să fie fun, dar și challenging, bine plătită, dar să îți și permită să îți cheltui banii în Vama Veche, în Centrul Vechi, la Mall, pe iarbă sau pe experiențe NoGravity.

Din păcate în viață ai un singur moment când poți cu adevărat să îți negociezi salariul, respectiv la angajare. După, dacă nu urmărești feroce o carieră și ai rezultate în această direcție, te vei lovi foarte repede de principiul lui Peter – „În orice ierarhie, fiecare salariat are tendința de a urca până la nivelul său maxim de incompetență”.

„Promovarea pe orizontală”un concept care la bază însemnă acordarea unor responsabilități sporite, asociate cu compensații financiare corespunzătoare, în cadrul aceleiași funcțiise traduce astăzi (doar) în schimbarea angajatorului în scopul unei creșteri salariale.

Întrebarea „Ce o fi fost ea la viața ei?” nu mai are sens. Ea trebuie adaptată la noile realități socio-economice, respectiv „A participat vreodată la vreun cros montan?”, „Și-a terminat de plătit creditul ipotecar?” sau „Câte concedii și-a făcut în Phuket?”.

Aceste amintiri vor fi utile peste ani, atunci când, de la prea multe transferuri pe orizontală vom ajunge niște rotițe tocite ale sistemului ușor, ba chiar necesar, de schimbat, cu altele noi, mai strălucitoare.

Tinere, iubește Corporațiile! Nu te întreba ce au făcut pentru tine, ci numai ce ai făcut tu pentru ele!

Imaginea care ilustrează acest material aparține arhivei Trupelor de Pușcași Marini ai SUA (USMC) și îl surprinde pe soldatul de clasă întâi (Private First Class) Homer J. Finley, Jr., alături de tovarășul său canin Jan, identificând împreună în cadrul unei instrucții dure care a durat 3 zile locația unui lunetist fictiv. Mai multe despre această fotografie puteți găsi aici.

One comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.