Ajutat de mahmureala dobândită după un city break cu aromă de team building, am înțeles o realitate corporatistă: dezvoltarea personală dobândită în cadrul training-urilor și ședințelor de coaching trebuia augmentată cu o provocare menită să îmi testeze limitele fizice și mentale. Mai multă încredere în abilitățile proprii și capacitatea mea de decizie ar fi îmbunătățit sine qua non leadership-ul personal.
După verificarea mai multor review-uri am ales NoGravity. Decizia a fost ușoară – blogger-ul care descria propria experiență folosea cuvinte ca „alpinism”, „cățărare”, „rapel”, „orientare pe timp de noapte”, „excremente de urs și mistreț” și „frică”, iar articolul se termina cu îndemnul „ATENȚIE!!! – Nu recomand parcurgerea acestui traseu”.
Am sunat imediat și am specificat faptul că mă consider pregătit de ceva extrem, menit să scoată untul, pardon, supele Fru Fru din mine. Cum adică ce anume mă recomanda? Faptul că de ceva vreme nu ratez niciun maraton montan. Evident, am omis strategic să menționez că sunt un avid colecționar de tricouri de competiție și că, din păcate, video call-urile m-au ținut până acum departe de orice competiție.
În aceiași zi am primit pe email o listă cu echipamentul montan obligatoriu. A fost momentul în care am realizat că nu voi trăi doar o provocare fizică și mentală, dar și una financiară. Din cauză că nu aveam nimic din cele necesare unei aventuri NoGravity, devenea imperios necesară o lungă ședință de shopping la Decathlon.
Am ales, evident, magazinul nordic din Băneasa, acolo unde este de bon ton pentru orice corporatist de Pipera să își demonstreze interesul pentru sport. Am pășit semeț în magazin, având aerul unui expert presat de timp. Entuziasmul mi s-a fleșcăit însă de la primii pași. Suprafața enormă, burdușită cu zeci de mii de articole sportive pentru orice fel de activitate, mi-a confirmat că atelierul de orientare NoGravity devine util inclusiv pentru ședințele de shopping.
Factor agravant, densitatea mare de domnișoare sportive m-a făcut să îmi domolesc pașii și să îmi sug burta. După câteva minute am găsit aleile de drumeție (4 la număr) și am apelat la una din asistentele de pe raion. Am descoperit cu stupoare că există mai multe feluri de încălțăminte și îmbrăcăminte, fiecare adaptată la diferite condiții meteo, durată și condiții de utilizare.
Evident că am cerut, ce „era mai bun”. Banii nu constituiau o problemă; puteam suplimenta overdraft-ul de pe card, iar dacă asta nu ar fi fost suficient, puteam plăti produsele în rate.
Pentru a-mi conserva aerul de expert, am primit cu mormăieli plictisite instrucțiunile de folosire ale produselor. La final, trăgând după mine 2 coșuri mari de cumpărături, însumând aproximativ de 10 ori mai mult tariful serviciilor de ghidaj NoGravity, am fost recompensat cu întrebarea „Doriți și un card Decathlon? Tot ce trebuie să faceți este să ne lăsați telefonul și emailul dumneavoastră”. Curbele asistentei mele nu lăsau loc de eroare. Normal că doream să-i las numărul de telefon, pentru WhatsApp, evident.
Sunt în sfârșit gata pentru NoGravity. Cu un overdraft amețitor și cu o grămadă de echipament montan pe care va trebui să învăț să îl folosesc via YouTube, sunt gata să devin un leader mai bun.
Va urma.
Poza care ilustrează acest articol îl reprezintă pe Oskar Wetzell (1888–1928), scufundător danez cu deficiențe de auz, care și-a reprezentat țara la 2 olimpiade (1908 și 1912).