Menu

Știam că va fi un training de dezvoltare bun. Dar nu știam că îmi va schimba viața. Sincer, m-a luat pe nepregătite și m-a răvășit. Când trainerul, cu modestie, și-a început discursul cu „eu, când am fost pe Everest …” în sală s-a lăsat tăcerea, iar sfârcurile corporatistelor s-au întărit.

În aceiași seară am căutat furibund pe Internet experiențe care să-mi testeze limitele, să mă scoată din zona de confort și care să mă ajute să mă conectez mai eficient cu Sinele meu destul de neglijat din cauza programului obositor de muncă (8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână).

NoGravity a fost o alegere facilă, nivelul de adrenalină crescându-mi numai citindu-le portofoliul de experiențe Outdoors.

Am ales o aventură de care auzisem de la colegii mei obișnuiți cu muntele, dar și cu nopțile în care își ajută colegele dezinvolte să își atingă target-urile – Valea lui Stan.

Chiar dacă salariul e mic, iar băutura scumpă în Centrul Vechi, am plătit în avans serviciile de ghidaj și am început să-mi pregătesc bagajele. În geanta de laptop mi-am îndesat adidașii care îi țineam exclusiv pentru selfie-urile și check in-urile din Word Class. Am pus la spălat tricoul de Yoga achiziționat din Decathlon. Am încărcat bateria ceasul de multisport, sperând ca de data aceasta să îl folosesc și la altceva în afară de a da share pe Facebook eforturilor mele aerobice prin parcul Titan.

Am încercat, discret, să aflu dacă mai vin și alte corporatiste. Fetele astea sunt întotdeauna mai ușor de dezamăgit decât de impresionat. Dacă nu ești IT-ist, adică ai salariu de 5 cifre pe lună, singura șansă să te faci remarcat este să fi al naibii de macho. Mă uit în oglindă și oftez. Ar fi trebuit să merg mai des la sală și să mănânc mai multă salată Fru Fru din Mega.

Astăzi este prima zi din restul vieții mele. De azi mă voi căuta și mă voi (re)găsi. De azi voi fi altfel, asemenea trainerului care a fost pe Everest: împăcat cu sine și cu agenda plină de corporatiste dornice să se dezvolte personal.

NoGravity, ești mijlocul prin care îmi voi atinge scopul.

VA URMA!

Poza care ilustrează articolul reprezintă o ascensiune contemporană pe Everest. Hobby-ul a ajuns industrie, iar selfie-ul face ca așteptarea de 2 ore sub vârf să merite toți banii!

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.