Menu

Evit certitudinea, dar cred c-am ieșit nițel din rând. Chiar dacă împins de conjunctură, învăluit de temeri și trac. Această tahicardie a monedei europene mi-a crescut serios rata creditului, bulindu-mi bugetul alocat mai multor weekend-uri Winter Tour ori cluburilor din buricul târgului dâmbovițean.  

Nici la mama n-am fost – mi-a trimis prin mecanicul de locomotivă o traistă cu niște jumări, zacuscă, dulceață de afine și un plic burdușit cu o sută lei, mi-am îndesat capu-ntre umeri și mâinile în buzunare pornind la pas prin oraș. Exact, am mers pe jos. Nu tu Uber, AppRider sau tricicletă sharing. Am bătut aleile Herăstrăului pustiit de iarnă, blândă până acum, acest anotimp vitreg nouă celor trași de curent în general și în mod special țintuiți locului de metehne și șabloane ancestrale. Cartierele Dorobanți, vechi și liniștit, alături de Aviatorilor, m-au găzduit câteva ore în care m-am delectat cu altfel de clădiri, nu arhicunoscutele construcții din beton, sticlă și oțel. Un amalgam de stiluri, de la eclectic la neoromânesc, sunt înșirate în acest perimetru într-o relativă armonie, sigur, patină a avariilor iremediabile ale cutremurului din 77`, a intervenției nimicitoare a comunismului și a haosului care a urmat căderii acestui regim.

Mi-au plăcut Muzeele Victor Babeș și Zambacian. M-a surprins foarte plăcut să aflu că Victor Babeș a fost o somitate, nu este doar numele institutului de boli infecțioase ori gravura de pe frontispiciul universității din Cluj, și nici Zambaccian n-a fost băiatul mătușii Tamara, ruda unui fost șef de guvern despre care am citit pe Facebook nasoale. Perplex, am fost la ieșirea din Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi. Nu credeam că există altceva în afara Google Maps ori Waze. Fantastic, oamenii scriau și citeau cândva!

Revin spre casă apăsat puțin de greutatea zilei. Chiar și trecut de prima tinerețe sunt recunoscător acum; neajunsul pricinuit de lipsa finanțelor mi-a călăuzit pașii spre o lume în care principiile, valorile și moștenirea nu sunt noțiuni perimate ori abstracte. Simt că am ieșit din rând măcar doi-trei pași, azi, iar o mărturie stau relatările muzeografilor pe care doar eu i-am deranjat până la ora închiderii.

Poza care ilustrează acest material se numește „Jeans Tourists”, aparține lui Arne Lind, fotograf suedez stabilit în Stockholm, și a fost făcut în timpul unei vizite la București în aprilie 1974. Aceasta a fost preluată ulterior de Bükreş Blog – a blog about the city we love and hate.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.