Outside the box

N-o lungesc prea mult. Sunt tătucul direcției tehnice și membru de board al organizației. Pentru corporatiștii fragezi, lipsiți de experiență, dar dornici de afirmare, înseamnă timp limitat, iar cel existent e bine organizat de Corina, asistenta, într-o agendă.  De mulți ani nu ies din mitinguri de tot soiul, calluri şi dineuri a căror bucate nu pot fi pronunțate fără trainingul aferent. Până să ajung aici am trecut printr-un amplu proces de transformare; sunt alt om, atât în cuget, cât și-n (ne)simțiri.

Deunăzi, ieșind de la Gala 100 Manageri de Top unde am și fost laureat, l-am surprins pe Nistor, șoferul meu, înmânându-i unui nevoiaș, așa părea după port, o portocală din sufertașul său și 3 lei. Când i-a întins și pară, creștinul a refuzat-o politicos dintr-un motiv uluitor. Sunt suficiente, mulțumesc. Îmi ajung, și a plecat de lângă tomberon Dumnezeu știe unde. Perplexitatea m-a țintuit o vreme… Atât de mult timp petrecut cu Nistor și fără totuși a-l cunoaște. De fapt, ce cunosc? Lumea? Lumea e în și pe stradă, dar eu nu văd decât interiorul mașinii conduse de Nistor, al aeronavelor, al restaurantelor și al biroului cu a sa panoramă spre Herăstrău. În afara acestei bule, infime bag de seamă, mai palpez veniturile direct proporționale cu responsabilitățile. O enumerare scurtă a ceea ce-mi umple viața. Asta e tot!?   

Șocul serii trecute m-a ținut treaz toată noaptea. De la gestul sărmanului care nu a dorit mai mult decât avea nevoie, până la îndeletnicirile cu care îmi duc zilele, am analizat și (auto)evaluat. Nu știu să fac altceva decât să administrez, să creez, să coordonez, să depășesc provocări, să găsesc soluții, să creez oportunități care în final să mă ducă la îndeplinirea targetului. Mai simplu, să mă sprijin pe oamenii care la rândul lor mă susțin enorm prin calitatea și valoarea muncii lor. Fără ei nu aș fi aici. Profesional și financiar am din plin pentru că am muncit din greu, sacrificând foarte multe, dar de mâine vreau să dau înapoi o mică parte din ce am. Nu pretind că voi căuta nevoiași la colț de stradă, bătrâni neajutorați, copii orfani, nu am timpul efectiv, dar pot fi util celor din jurul meu. Cel mai simplu e să împart know howul și, pe termen scurt, 30.000 lei, 30% din bonusul obținut pentru îndeplinirea obiectivelor pe anul trecut, celor care m-au propulsat în top. Plus zâmbete, cât mai des cu putință. Însă cel mai mult m-ar bucura ca fiecare, la rându-i, să transmită ceva mai departe. Orice. 

Poza care ilustrează acest articol îl reprezintă pe Gregory Peck și a fost făcută de Yousuf Karsh în anul 1946.  

2 comments

  1. Frumos blog! M-am „abonat” la el.
    Cu totii ne lasam „prinsi” de viata, dar mare lucru cand, desi in varf, poti incerca sa-i intelegi si sa-i apreciezi si pe restul. Dincolo de toti banii din lume, asta luam cu noi…ceea ce ne-a miscat cu adevarat. Admir faptul ca ai ramas autentic tie insuti, desi oarecum adaptat lumii. Eu nu am reusit sa ma adaptez, dar poate gasesc un drum sau poate deschid unul pentru „ciudatii” ca mine. 🙂

  2. Mulțumim de aprecieri Elena.

    În spatele Corporatistului sunt deocamdată 2 oameni (Observatoru și Corporatistu), fiecare cu propriile experiențe.

    Fiecare postare are o doză consistentă de realitate, dar și una de ficțiune. Pentru a nu strivi corola de minuni a lumii, preferăm să lăsăm imaginația cititorului sa evalueze această rație.

    Sperăm să ne revedem virtual și cu alte ocazii. Încă o dată, mulțumim!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.