Pe drumul cel bun

Urmăresc constant câteva canale de informații pentru simplul fapt că le consider a fi interesante. Chiar îmi plac. E vorba de gusturi, evident, nimic altceva. Sunt situații – sper că se vor mai ivi – în care transmit mai departe unele știri, articole, în fine, țin pasul în materie de share-uri. Nu doresc să cad din trenurile la modă: #rezist,  nu rezist, progresist, profesional hater, prost, deștept și ce-o mai fi în trendul milenarilor. Sper să ating nirvana din confortabilul scaun de manager zonal. Atât.

Mai ieri sună un amic și mă întrebă cât primesc pentru că distribui cu o oarecare constanță informații ale aceleiași surse. Mi-am înghițit râsul și am încercat sobrietatea. Pentru a reuși să-l „luminez” pe intruzivul interlocutor, îi spun ceea ce vrea să audă, respectiv că 50 EUR per share (suma mi se pare un compromis ideal între pizmă și credibilitate). Bonus, așa pare că am legături cu un site cu buget solid de promovare. Îi mai spun că e proiectul lui Dragnea, creat de profesioniști în dezinformare și violență psihotronică, prin care se încearcă destabilizarea emoțională a noastră, a corporatiștilor. Curiosul lămurit, căruia i s-a confirmat bănuiala, a închis mulțumit. Aha, știam eu!

După o asemenea izbândă nu pot decât să ridic privirea, să bombez pieptul și privesc peste plebe muuuult mai departe. Deja obiectivul e altul. Net superior celui de ocupant al unei amărâte de funcții manageriale – „demascarea” oricărui surse de informare care nu se aliniază supei amorfe în care ne bălăcim pe net.

Consider intervenția amicului a fi compliment, am lăsat impresie bună. Mai rămâne să fiu contactat de vreun ONG, de Soros himself. Până atunci însă, share masiv.

Sunt în siguranță. Armonia curge valuri în fiecare cotlon al trupul. Chiar și David Copperfield e gelos. Levitez.                                                                   

Fotografia folosită la ilustrarea acestui articol aparține lui 
Vincent Price în rolul lui „the MAD MAGICIAN” (1954).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.